Emisari ucraineni se întâlnesc sâmbătă cu negociatorii americani în SUA, anunţă Volodimir Zelenski.
Reprezentanţi ai Ucrainei se vor întâlni sâmbătă în Statele Unite cu negociatorii americani pentru a relansa procesul diplomatic pentru negocierile de pace, a anunţat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite Agerpres, citând France Presse.
"Echipa ucraineană - mai precis, partea politică a grupului - este deja în drum. Aşteptăm o întâlnire în Statele Unite sâmbătă", a declarat Volodimir Zelenski, subliniind că există semnale venite din partea americană pentru reluarea negocierilor între Kiev, Moscova şi Washington.
Reamintim că o rundă de negocieri tripartite la Abu Dhabi a fost amânată după declanşarea războiului din Orientul Mijlociu, fără ca o nouă dată sau un loc să fi fost anunţate.
Totodată, reamintim și faptul că emisarul Moscovei, Kirill Dmitriev, s-a întâlnit săptămâna trecută la Miami cu negociatorii americani, între care Steve Witkoff, trimisul special al lui Donald Trump, şi cu ginerele preşedintelui, Jared Kushner. Aceasta a fost prima întâlnire dintre ruşi şi americani de la începutul războiului din Iran. Dimitriev a descris-o ca fiind "productivă".
Această întâlnire a avut loc după anunţul făcut de Washington privind ridicarea unor sancţiuni asupra petrolului rusesc, impuse din cauza ofensivei ruse în Ucraina lansată în februarie 2022, în scopul atenuării creşterii preţurilor în contextul războiului din Orientul Mijlociu. Zelenski a spus ulterior că această decizie "cu siguranţă nu contribuie la pace".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News