Naște azi! Roxana Ciuhulescu, mesaj emoționant pentru tatăl copilului!

Emoții mari pentru Roxana Ciuhulescu! S-a chinuit timp de 8 ani să facă al doilea copil, iar azi urmează să nască și să își țină băiețelul în brațe! 

Marea dorință a Roxanei Ciuhulescu a fost aceea de a-l aduce pe lume pe Cezar chiar azi, pe 12 iulie, de ziua soțului vedetei și a tatălui copilului. Și se pare că visul e pe cale să i se îndeplinească. În cursul zilei de azi Roxana Ciuhulescu va naște un băiețel.

 (oar_w460)

“Astăzi aniversez două evenimente esențiale ale vieții mele. Primul este echilibrul pe care l-am descoperit în tot ce  înseamnă existența mea, este omul care mi-a redat fericirea. Este ziua lui de naștere și îi dau în dar, în afară de toată iubirea mea cel de-al doilea eveniment. Azi vom deveni părinții unui băiat. Iar aceste două mari bucurii completează perfect fericirea noastră. A întregii noastre familii. La mulți ani, iubitule, și abia aștept să ne cânte Cezar urările mai pe seară!”, este mesajul postat de Roxana Ciuhulescu, pe pagina sa oficială de Facebook, imediat după miezul nopții.

(oar_w460)

(oar_w460)

“Nu am superstiții! Îmi doresc foarte tare să nasc băiatul de ziua tatălui său, pe 12 iulie. I-am pregătit soțului meu și o mică surpriză pe langă naștere. Copilul va fi rac, dar dacă se va naște mai repede, înseamnă că așa a fost menit…În mare parte am pregătit totul. Camera lui Cezar i-a pictat-o Ana, care a făcut niște desene foarte drăguțe pe perete…Am visat întotdeauna că dacă o să am un băiat o să-l cheme Cezar, iar pe fată – Cleopatra. Fetița este Ana Cleopatra, iar băiețelul se va numi Cezar Ioan. Când am rămas însărcinată eram convinsă că este băiat. Am dat un interviu înainte să răman însărcinată, în care spuneam că la 10 ani după fetiță vine un băiețel. Au fost schimbări mari în viața mea anul trecut! În iunie am divorțat, am plecat cu copilul, m-am mutat, am început o relație, apoi am rămas însărcinată. S-au întâmplat prea multe într-un timp scurt, nu eram pregătită! Nici nu îmi vine să cred! Soțul meu este un tată extraordinar pentru fetița mea! Dumnezeu le-a aranjat pe toate! Am pornit de la zero după ce m-am despărțit. Mi-am luat doar lucrurile personale și am plecat! Dumnezeu mi-a deschis calea și profesional și sentimental!”, a povestit recent Roxana Ciuhulescu, într-un interviu pentru DC News. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel