Muzeul Municipiului București s-a redeschis pentru public

Muzeul Municipiului București s-a redeschis pentru public începând cu data de 23 mai 2020. 

MMB așteaptă vizitatori pentru muzeele și casele sale memoriale: Palatul Suțu, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Theodor Aman, Muzeul George Severeanu, Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei, Muzeul Victor Babeș, Muzeul de Artă Populară Nicolae Minovici, Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck, precum și Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu".

„Vizitarea muzeelor din cadrul MMB, începând cu data de 23 mai 2020, se va face de miercuri până duminică potrivit programului temporar cuprins între orele 11.00.-17.00.

Intervalul orar 10.00-11.00 și 17.00-18.00 va fi destinat dezinfecției zilnice. Programul specific al Observatorului Astronomic va fi redus temporar cu două ore și este disponibil la următoarea adresă web: https://www.astro-urseanu.ro/vizitare.html

De asemenea, se va redeschide și Biblioteca Muzeului Municipiului București (cu program de luni până joi, între orele 9.00-15.00, cu reguli specifice pentru sala de lectură).

Condiţii pentru vizitare

Pentru siguranța dvs. și a celorlalți vizitatori, vă rugăm să respectați setul de reguli stabilite conform legislației de referință la care ne raportăm în această perioadă:

- se permite accesul vizitatorilor numai în condițiile purtării obligatorii a măștii individuale și după verificarea temperaturii de către reprezentantul muzeului; nerespectarea acestor prevederi conduce la refuzul accesului;

- accesul este permis în grupuri de maximum 3 persoane (cu excepția familiilor cu 2 sau mai mulți copii);

- accesul grupurilor se face la un interval de 10-15 minute, persoanele și grupurile care au realizat programări, telefonic sau prin e-mail, având prioritate și traseu stabilit;

- atât la intrarea în muzeu, cât și în expoziții se vor utiliza dozatoarele cu dezinfectant;

- căile de acces, precum și sensul de circulație în interiorul muzeului au fost diferențiate conform semnalizărilor de separare a fluxurilor: intrare / ieșire și dezinfectate regulat, iar spațiul expozițional este delimitat prin realizarea unor trasee pe care publicul este rugat să le urmeze. De asemenea, vizitatorii sunt sfătuiți să respecte instrucțiunile personalului;

- în interiorul muzeului se va păstra distanța de minimum 2 metri între vizitatori, respectiv personalul muzeului; nu se va permite atingerea gadgeturilor;

- vizita va fi limitată la un interval de timp de cel mult 2 ore;

- nu se vor oferi pliante, broșuri și alte materiale informative în format fizic;

- în spațiul expozițional se pot afla concomitent între 10 până la max. 30 de persoane în funcție de muzeul sau casa memorială vizitată. Accesul de noi vizitatori va fi permis gradual și progresiv, pe măsură ce persoanele care au vizitat expozițiile au părăsit muzeul;

- curțile muzeelor se vor folosi drept spațiu de așteptare pentru vizitatori;

- în perioada stării de alertă nu vor fi organizate evenimente culturale cu participarea publicului, de tipul: vernisaje, lansări de carte, proiecții de filme documentare, sesiuni științifice, conferințe de presă etc. Nu se vor susține ghidaje și ateliere educaționale.

Primii cinci vizitatori de sâmbătă, 23 mai 2020, ai fiecăruia dintre cele nouă muzee și case memoriale din componența MMB, au primit câte un dar din partea colegilor noștri", anunță MMB într-un comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel