Ministrul Mediului-problema deșeurilor: Aruncăm la groapă bani

Ministrul Mediului a prezentat cifre alarmante în privința reciclării deșeurilor în România.

Ministrul mediului, Sorin Câmpeanu, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, că piaţa deşeurilor reciclabile din România se apropie de un miliard de euro, dar, din păcate, la ora actuală, gradul de reciclare se situează sub 5% din totalul deşeurilor municipale.

"Economia circulară reprezintă o mare prioritate pentru echipa de la Ministerul Mediului. Conceptul, ca orice prioritate a mediului, nu se referă la graniţele geografice. De obicei, problemele şi soluţiile din domeniul mediului sunt globale. Prin organismul nostru financiar, Administraţia Fondului pentru Mediu, 2018 a fost anul în care, conştientizând importanţa gestionării deşeurilor, am prevăzut sume pentru programe de educare la nivel naţional în ceea ce priveşte colectarea selectivă. Ca să vă faceţi o idee, conform cifrelor statistice, piaţa deşeurilor reciclabile în România se apropie de un miliard de euro. Din păcate, în România, astăzi, reciclăm sub 5% din totalul deşeurilor municipale. Practic, se aruncă la groapă cantităţi impresionante de materie primă şi energie. Putem spune, fără să greşim, că aruncând la groapă aceste deşeuri, aruncăm la groapă bani", a menţionat Cîmpeanu.

6 milioane de deșeuri, anual, în România 


Potrivit reprezentantului Ministerului Mediului, reciclarea deşeurilor în comparaţie cu depozitarea acestora poate genera un număr important de locuri de muncă în domeniu.

"Altă statistică interesantă în ceea ce priveşte reciclarea arată că, prin depozitarea a 10.000 de tone de deşeuri, se creează şase locuri de muncă, în timp ce reciclarea aceleiaşi cantităţi creează 36 de locuri de muncă. În România avem, anual, 6 milioane de tone de deşeuri, din care aproximativ 40% sunt reciclabile. Deci, piaţa deşeurilor reciclabile din România ar putea fi de peste două milioane de tone, anual. Gândiţi-vă câte locuri de muncă şi câţi bani se pot câştiga în acest sector! Din păcate, trebuie să recunoaştem că, în România, mulţi ani s-a ales o variantă simplă a managementului deşeurilor, adică aceea a colectării şi depozitării, care nu este o variantă sustenabilă şi responsabilă. De aceea, noi, autorităţile, împreună cu factorii-cheie, cu societatea civilă şi cu ONG-urile, vrem să transformăm acest sector dintr-un sector al depozitării într-unul al reciclării. Primul pas a fost, în acest an, aprobarea Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor. De asemenea, România are obligaţia, împreună cu statele Uniunii Europene, ca până în 2035 să ne aliniem la rata de colectare selectivă la media europeană, de 60%", a subliniat secretarul de stat.

Care sunt prioritățile

Acesta a adăugat că Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor urmăreşte trei obiective la care Ministerul Mediului este foarte atent.

"În ceea ce priveşte Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor, avem trei priorităţi faţă de care suntem foarte atenţi la minister: identificarea instrumentelor economice prin care gospodăriile să fie încurajate la diminuarea cantităţii de deşeuri generate, respectiv separarea deşeurilor direct la sursa lor, să repunem bazele unui sistem corect şi transparent de gestionare a deşeurilor, inclusiv stabilirea trasabiltăţii acestora, iar a treia prioritate este creşterea calităţii reciclării prin introducerea unor indicatori de performanţă. De ce să fim nevoiţi să importăm deşeuri reciclabile, în loc să le reciclăm pe ale noastre?", a spus oficialul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel