Gândul la moarte poate să fie tulburător, mai ales dacă nu știi cum să îl gestionezi.
Paul Olteanu, supranumit ”Arhitectul Minții”, a vorbit, fără perdea, la podcastul lui Mihai Morar despre mai multe teme despre el și nu numai. Printre acestea, Paul Olteanu a afirmat un lucru teribil, că frecvent îi zboară gândul la moarte.
”Este foarte interesant. Frecvent, de ceva timp, îmi zboară gândul la moarte. Înainte să adorm, poate este o chestie ciudată, mi se întâmplă să îmi zboare gândul la momentul când nu o să mai fiu. Și am momente când am o doză de anxietate că o să dispar. Ce mă liniștește și mă bucur că este acest gând prezent cu mine este să trăiesc într-un fel, astfel încât atunci când o să mor să nu am regrete, să am sentimentul pe care îl văd la unii bătrâni că sunt împăcați, că au trăit tot ce aveau să trăiască. Este vorba despre seninătate, pe care o văd și la străbunicul meu, într-o oarecare măsură”, a spus Paul Olteanu, la podcastul Fain & Simplu - Clubul Oamenilor Dragi, cu Mihai Morar.
Întrebat și ce ar fi vrut să știe acum 10 ani, Paul Olteanu a răspuns:
”Că am confundat iubirea cu aprecierea. Una peste alta, cred că cel mai important lucru este că mă străduiesc să învăț că o să fie bine. Este un sentiment ce mi-aș fi dorit mult nu să îl știu, ci să îl simt. Mi-aș fi dorit când eram mai mic să am sentimentul că, indiferent de ce se întâmplă, o să fie bine”.
Într-un alt interviu acordat DC News, Paul Olteanu spunea că primul pas să schimbi ceva este cunoașterea de sine.
”Cunoașterea de sine e primul pas să schimbi ceva la tine. Dacă nu ești conștient, probabilitatea să poți să schimbi e zero”, a mai afirmat Paul Olteanu
”Când suntem stresați, cel mai simplu mod de a reduce nivelul de stres e să mănânci, pentru că-ți crește nivelul de dopamină, care reduce nivelul de adrenalină” a spus el, care e explicat că astfel de metode nu s-au dovedit a fi cele mai bune.
El a mai dat un exemplu clar: ”Vezi un apartament, dacă n-ai un sentiment de bine când intri în el, când vrei să-ți cumperi o casă, e bine să urmezi sentimentul, să observi că visceral, corpul îți dă mesajul ăsta, că nu e bine, dar e util să explorezi apoi și conștient de ce simți că nu-ți place. Cunoașterea de sine e primul pas să schimbi ceva la tine. Dacă nu ești conștient, probabilitatea să poți să schimbi e zero” a mai spus Paul Olteanu la "Interviuri care inspiră" de la DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu