Urmărește emisiunea live


Legea eutanasierii maidanezilor, imposibil de aplicat. Vezi care sunt articolele neconstituționale și de ce

Legea maidanezilor a fost o soluție la îndemână, luată într-un plin scandal generat de moartea unui copil de patru ani. Așa cum explica un analist politic, agenda media a fost preluată de politiceni și pusă în practică într-o serie de amendamente scrise și adoptate rapid. Dovadă stau articolele care se bat cap în cap, unele având grave probleme de constituționalitate. Dacă un articol prevede că adopția este gratuită, altul îi prevede costul.

Legea a fost atacată la CCR de către 29 de senatori, care susţin că forma în care actul normativ a fost adoptat diferă fundamental, atât în ceea ce priveşte concepţia, cât şi în ceea ce priveşte conţinutul, de cea adoptată de Senatul României la data de 12 martie 2013. Ei au făcut referire la articolele 4, 7, 11.

ONG-urile, obligate să participe la acțiunile de capturare, deparazitare, vaccinare, sterilizare 

Articolul 11, prin alineatele 1 și 2, prevede obligativitatea ONG-urilor de a participa la toate acțiunile, de la prinderea câinilor, până la sterilizarea lor și chiar darea spre adopție.

"(1) Acţiunile de capturare, adăpostire, deparazitare, vaccinare, sterilizare, revendicare/adopţie, se realizează cu respectarea normelor şi măsurilor sanitar-veterinare referitoare la protecţia animalelor, iar la acestea vor participa şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor pentru protecţia animalelor.

(2) Reprezentaţii asociaţiilor şi fundaţiilor pentru protecţia animalelor vor participa la acţiunile prevăzute la alin. (1), atât în cadrul adăposturilor publice din cadrul serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, cât şi în cadrul adăposturilor private care sunt în parteneriat cu consiliile locale." 

Corect ar fi fost că asociațiile "pot participa", nu "vor participa". În cazul în care verbul ar fi fost pot, participarea ar fi fost opțională, la alegerea ONG-urilor. În aceste condiții, toate acțiunile prevăzute nu se vor face în lipsa ONG-urilor. Astfel, legea s-ar putea pune în practică doar acolo unde vor exista și ONG-uri. Dacă într-un sat sunt câini de ridicat și nu există ONG-uri, ori nu vor fi ridicați patrupezii, ori membrii asociațiilor vor fi obligați să se deplasese pentru a participa la toate acțiunile prevăzute, acțiuni care nu se realizează într-o singură zi, ci în decursul a 14 zile. Potrivit legii, ONG-urile pot acționa acolo unde statul nu reușește să rezolve o problemă. Legea pentru eutanasia maidanezilor se contrazice și cu legea de funcționare a ONG-urilor. Mai mult, asociațiile nu au nicio obligație față de stat.

Pe lângă articolul menționat, care poate fi declarat neconstituțional de către CCR, am regăsit și o serie de articole care se bat cap în cap. 

Serviciile speciale și cum devine câinele de companie maidanez

Articolul patru, alineatul patru, prevede că “serviciile speciale” ar trebui să anunțe proprietarul după identificarea acestuia în termenul prevăzut la articolul 7, alineatul 1 a și b. Aici vom avea o surpriză. În termen de 7 zile, așa cum prevede la alineatul 1a, proprietarii au dreptul de a-și revendica câinii. Însă “serviciile speciale” pot contacta proprietarul și în termenul prevăzut la alineatul 1b, adică în 14 zile. Însă, după ce expiră termenul de 7 zile, "câinii pot fi revendicaţi sau adoptaţi de către persoane fizice sau juridice, din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii". Asta înseamnă că dacă serviciile speciale nu anunță proprietarul identificat în termen de cel mult 7 zile, el poate rămâne fără câinele microcipat și identificat, dacă în a opta zi vine o altă persoană înaintea sa să-l adopte.

Dacă hingherii ți-au luat câinele la adăpost, trebuie să le plătești serviciul

Chiar dacă la articolul 7 alineatul 1c este prevăzut că adopția și revendicarea sunt gratuite, la articolul 4 alineatul 5 este prevăzut că “Proprietarul va suporta contravaloarea cheltuielilor de întreţinere a câinelui în cuantumul stabilit prin hotărâre a consiliului local”. Adică, proprietarul, dacă este anunțat în ziua a șasea de către serviciile speciale că animalul său de companie a fost prins de hingheri și dus în adăpost, pentru a-și recupera câinele, el trebuie să plătească cazarea, hrănirea, deparazitarea, vaccinarea, sterilizarea şi controlul bolilor câinilor.

La articolul 8 alineatul 1 sunt prevăzute și alte cheltuieli pe care va fi nevoit să le plătească proprietarul, câinii revendicați de către proprietar sunt înapoiați doar după ce “au fost consultaţi de către medicul veterinar de liberă practică, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare sau prin alt mijloc de identificare”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel