”În anii recenți, a măsrturisit marele profesor, am dorit să părăsesc catedra, pentru că ajunsesem în stări de compromis, care mă constrângeau într-un hal fără hal... Studenții îmi spuneau că nu au putut să se pregătească pentru întâlnire, chiar la nivel înalt, de doctorand, întrucât au serviciu și trebuie să lucreze ca să poată să se întrețină. Eu știu foarte bine că studenții sunt selectați, în societatea românească, exclusiv din rândul clasei de mijloc și al clasei de sus, în niciun caz din rândul săracilor.
Ponderea studenților care vin din clase sărace este de 1% sau 2%, adică excepții. Poate să fie din stratul de jos al clasei de mijloc, în sensul de sărăcie, de venit, nu în sensul de cunoaștere. Știu sigur că în tradiția clasei mijlocii din țara noastră, în toată perioada modernă, s-au făcut investiții în educație. După 1859, după înfăptuirea Micii Uniri, clasa de mijloc a început să investească masiv în educație, iar statul avea programe speciale de selectare a talentelor, care erau trimise să studieze în Occidentul european. Acea lege a educației a lui Cuza și Kogălniceanu a fost una dintre cele mai moderne legi pe care le-au avut Principatele după Unire”, a spus prof. Lazăr Vlăsceanu.
Avem pierderi masive, țara e săracă în talente
Ionuț Vulpescu a remarcat că prof. Vlăsceanu a scris mult despre inegalitățile din societatea românească și l-a întrebat cum putem face ca aceste disparități între urban și rural, între orașele mari și orașele mici, să fie eludate, să fie depășite, din perspectiva educației, așa cum se întâmplă în Occident?
”Este necesar un program special, a răspuns prof. Vlăsceanu. Școala noastră funcționează acum ca și când nu ar exista un astfel de proces, în ciuda unor sisteme asistențiale, pe care le găsesc precare, adesea politicianiste, în sensul că sunt prezentate ca fiind protecționiste, dar ele nu fac decât să mențină copiii în starea de mizerie în care se nasc. Nu au niciun fel de șansă, cu toate aceste sisteme asistențiale să evadeze din starea respectivă.
Nici în perioada de dinainte de al Doilea Război Mondial nu s-au pierdut atât de multe talente, cât s-au pierdut în România de după 1990. Nu există niciun program de selectare a talentelor, de cultivare a lor, oricare ar fi acestea, în orice domeniu ar fi, de la talentele științifice, de performanță în știință, la cele din domeniul artelor sau al muncilor obișnuite. Avem pierderi masive de talente și, din această cauză, avem o țară care este săracă în talente, care nu sunt valorificate în niciun fel. Iar o țară care nu își valorifică talentele, nu este sortită decât să fie condamnată la sărăcie”, a arătat prof. Vlăsceanu.
Suntem ciobani, nu producători de tehnicieni sau meseriași
”Noi suntem producători, culegători de legume-fructe sau păzitori de animale, ciobani, a continuat Lazăr Vlăsceanu. În niciun caz nu suntem producători de tehnicieni sau meseriași, pentru cele mai elementare cerințe ale unei vieți gospodărești din societatea noastră.
Du-te și adu-mi un croitor ca să îmi fac ceva nu după gustul celor de la Zara, ci după gustul meu, că vreau să îmi stea într-un anumit fel. Societatea noastră are numai pentru cei foarte bogați câteva croitorii în care nu îți vine nici să deschizi ușa, pentru că ți se cer niște prețuri exorbitante.
Dacă vorbim despre educație, ignorarea talentelor este proporțională cu ignorarea conținutului educației. Aș vrea, dacă îmi este permis, să fac o referință extrem de importantă, pe cale de introducere. Este remarcabil faptul că atomizarea societății noastre, fragmentarea ei, în sensul că devenim izolați unul de altul, își are originea în modul în care se dezvoltă, este propusă și asimilată cunoașterea din școala noastră.
Pierderi imense dacă educația nu începe de la vârsta de 3 ani
Nu există o unitate a cunoașterii transmise prin educație, de la nivelul grădiniței și până la nivelul universitar. De ce de la nivelul grădiniței? Pentru că acum este stabilit că, dacă nu se începe o instruire cognitivă de la vârsta de 3 ani, pierderile sunt imense. Nu înseamnă că încep să fac aritmetică de la 3 ani. La noi nu există nimic de felul acesta. Sunt câteva grădinițe în care ar fi prinși, să zicem, 1000 de copii din toată țara. Dar este posibil să trăiești într-o societate în care numai la 1000 de copiii, de 3 ani, li se deschide această oportunitate, datorită investiției părinților în educație, să se ajungă la performanțe mai înalte? Sau hai să luăm liceul! De câte ori nu am auzit pe cine vrei, fie întreprinderea de gospodărire a Bucureștiului, fie întreprinderea de transport, fie poliția rutieră, fie responsabilii de la meteorologie, că trebuie să fie introdusă o disciplină în școală? Ca atare, școala a devenit un fel de garbage can, un fel de coș de gunoi în care se poate băga orice. Chiupurile ar trebui să faci în școală ce reguli de circulație să respecți, ce tramvaie să poți să iei și cum să călătorești în București, cum să anticipezi vremea, orice.
Dialogul integral dintre Lazăr Vlăsceanu și fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, poate fi ascultat integral accesând link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=NaCsNza12_k.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
