O agentă de pază prinsă în mijlocul jafului de la Muzeul Luvru a povestit ce s-a întâmplat în acele clipe.
Ancheta privind jaful de la Muzeul Luvru prinde amploare. Imaginile de pe camerele de supraveghere și declarațiile mai multor martori au ajutat la urmărirea cursului jafului.
Agenții de pază i-au filmat pe cei doi infractori părăsind Luvrul. Aceștia au fugit pe două scutere, cu doar câteva secunde înainte de sosirea poliției. În același timp, s-a dat alarma în interiorul muzeului. S-a instalat panica.
La etaj, unde a avut loc jaful, un agent de pază tocmai își începuse treaba. Aceasta a fost contactată telefonic de către jurnaliștii francezi și a povestit ce s-a întâmplat în acele clipe.
„Eram trei la acest nivel al galeriei. Şi am auzit ceva foarte violent. O izbucnire foarte violentă, zgomot, dar fără să putem interpreta ce era. Am putea crede că era, aşa cum se poate întâmpla, un vizitator care se enervează şi îşi pierde cumpătul. Am înţeles aproape simultan că era vorba de un jaf. Aşadar, în câteva secunde, am evacuat tot ce se afla în galerie şi am închis toate uşile intermediare pentru a nu permite intruşilor să ajungă în celelalte săli”, a spus femeia, scrie France Info.
Reamintim că jaful a avut loc duminică dimineața, 19 octombrie 2025. A durat mai puțin de cinci minute. La 9:34 dimineața, doi bărbați au urcat la primul etaj. La 9:35 dimineața, au spart geamul, au intrat în galerie și au atacat vitrinele care protejau bijuteriile.
La ora 9:36, doi agenți de pază au încercat să intervină, înaintând spre hoți și apoi retrăgându-se, temându-se că aceștia sunt înarmați. Infractorii, în prezența lor, au continuat să spargă vitrinele. La ora 9:38, cei doi hoți au fugit. Deocamdată aceștia nu au fost prinși. Ancheta continuă, aproximativ o sută de poliţişti fiind mobilizaţi pentru a găsi urmele hoților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu