Ipoteză șoc în cazul atentatului din Burgas: Teroristul venea din România

atentat_burgas
atentat_burgas

 Potrivit publicației Monitor din Bulgaria, teroristul care a detonat bomba din parcarea aeroportului  Burgas ar fi venit din România.

Presa bulgară anunţă că teroristul care a produs atentatul asupra turiștilor israelieni din parcarea aeroportului Burgas din Bulgaria ar fi venit din România.Totuși, până în acest moment, atât oficialitățile bulgare, dar și cele israeliene care anchetează atentatul nu au făcut nicio declarație în acest sens.

Ziarul Standart scrie că, în opinia poliţiştilor, bomba ar fi putut fi activată de la distanţă. Ei cred că teroristul a întârziat să urce în autocar şi, în acel moment, unul dintre complicii lui a activat bomba, de teamă ca nu cumva bărbatul să renunţe în ultima clipă. Această versiune este confirmată şi de faptul că explozia nu a avut loc în interiorul autocarului.

 Tot potrivit presei bulgare, teroristul a fost identificat în persoana lui Mehdi Ghezali, un islamist de origine algeriană-suedeză. Acesta ar fi staționat cîteva zile la Ruse, după care s-ar fi deplasat la Burgas unde a produs atentatul.

În aceste condiții, nu este exclus ca teroristul să fi avut complici chiar pe teritoriul României.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel