Elevi Laude-Reut, câștigători la Innovation Labs. Fondul Early Game Ventures le oferă 150.000 de euro pentru dezvoltarea unui start-up

Elevii Complexului Educațional Laude-Reut, Alexandru Antal, Remus Rughiniș și Bogdan Munteanu, cei mai tineri participanți la competiție, au obținut o performanță remarcabilă în cadrul Innovation Labs Demo Day 2024. Ei au câștigat Marele Premiu, o investiție de 150.000 de euro de la fondul Early Game Ventures pentru dezvoltarea start-up-ului lor, Pentest Copilot.

Innovation Labs, acceleratorul pentru start-up-uri aflat la a 12-a ediție, a culminat cu un Demo Day de excepție. În cadrul acestui eveniment, 16 echipe formate din tineri și-au prezentat proiectele prin pitch-uri de 2 minute. Juriul a avut misiunea dificilă de a alege cel mai bun start-up, iar pentru prima dată, fondul de investiții Early Game Ventures a ales să investească în două start-up-uri dedicate securității cibernetice: Pentest Copilot și Zero Code.

Echipa Pentest Copilot a dezvoltat o unealtă inovatoare în domeniul securității cibernetice, care automatizează scrierea de rapoarte pentru testeri, folosind inteligența artificială. Soluția lor înregistrează comenzile din terminal și traficul de rețea pe parcursul analizelor, generând ulterior un raport complet pe baza unui șablon ales de client.

Am avut oportunitatea să ne ”jucăm” cu pasiunile noastre

„Suntem extraordinar de bucuroși și profund recunoscători pentru aprecierea și pentru imensa oportunitate primită de la Early Game Ventures! Pentru noi, este cel mai mare vot de încredere și un start pe care îl considerăm fabulos pentru experiența reală pe care ne-o vom construi de acum înainte! Am intrat cu mult curaj în această competiție, determinați să facem maxim din ce putem, dar nu vă ascundem că am avut momente în care ne-am simțit puțin intimidați de nivelul ridicat de competitivitate și de maturitatea celor din jur. Cumva am reușit să întoarcem toate aceste emoții în ceva constructiv și suntem mândri că am reușit să convingem cu ideea și produsul nostru, 'Pentest Copilot'. A fost greu să ajungem aici, dar am avut oportunitatea să ne 'jucăm' cu pasiunile noastre și ne bucurăm că în cele din urmă am creat un prototip care a stârnit interesul. Suntem super entuziasmați de tot ce va urma după această competiție, de tot ce vom învăța și de toate experiențele pe care le vom trăi. Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună cu Early Game Ventures! Reușita noastră de astăzi se datorează într-o mare măsură celor care au crezut în noi și ne-au susținut, căci oamenii se dezvoltă acolo unde se simt apreciați. Noi trei suntem colegi la Complexul Educațional Laude-Reut, clasa de matematică-informatică. Școala ne-a adus împreună, ne-a creat un cadru competitiv și complex ca resurse și ne-a ajutat să ne formăm un mind set de întreprinzători. Suntem extrem de recunoscători și mergem mai departe cu încredere, curaj și dorința de a avea un impact pozitiv și de a face lucruri care contează cu adevărat alături de Early Game Ventures”, a spus Bogdan Munteanu, elev al Complexului Laude-Reut, în clasa a XI-a matematică – informatică, membru al echipei Pentest Copilot.

Complexul Educațional Laude-Reut, acreditat pentru toate ciclurile educaționale

”Acest succes remarcabil reflectă nu doar talentul și dedicația elevilor implicați, ci și mediul educațional stimulativ oferit de Complexul Educațional Laude-Reut, se arată într-un comunicat al instituției de învățământ. Elevii, care încă nu au absolvit liceul, au demonstrat că pasiunea, creativitatea și educația de calitate pot duce la realizări de excepție. Complexul Educațional Laude-Reut se mândrește cu performanțele elevilor săi și continuă să susțină dezvoltarea lor academică și profesională, oferindu-le toate resursele necesare pentru a excela”.

Complexul Educațional Laude-Reut este o instituție de învățământ acreditată pentru toate ciclurile educaționale (preșcolar, primar, gimnazial și liceal), pregătește copii de la vârsta de 3 ani până la 18 ani. Cu o experiență de peste 27 de ani în învățământul preuniversitar românesc și 16 promoții de bacalaureat cu o rată de succes de 100%, Laude-Reut este dedicat excelenței în educație. Instituția oferă un mediu stimulativ și resurse de înaltă calitate, punând un accent deosebit pe dezvoltarea competențelor matematice și informatice, precum și pe încurajarea spiritului antreprenorial în rândul elevilor săi, pentru a forma viitorii lideri și inovatori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel