Direcția Națională Anticorupție cere Curții de Apel București strămutarea dosarului în care Mihai Necolaiciuc este judecat pentru abuz în serviciu, reclamând imparțialitatea unuia dintre judecători, care i-a făcut reproșuri unui procuror și care, precizează DNA, a făcut obiectul a două sesizări ale Inspecției judiciare din partea DNA, se arată într-un document obținut de Mediafax.
DNA a depus la CAB o cerere de strămutare a dosarului în care Necolaiciuc este judecat alături de alte cinci persoane, printre care foşti directori ai companiei CFR, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
Principalele motive ale demersului anchetatorilor sunt lipsa de imparţialitate a judecătorului, derivată dintr-un reproş făcut unui reprezentant al DNA, şi lipsa de inconsecvenţă în admiterea unor expertize în caz, dar şi din cauza unei expertize admise pe baza unor premise juridice eronate, acceptate tacit de către magistratul de caz la iniţiativa avocatului fostului director comercial al CFR Mihail Gabriel Misir.
În documentul obţinut Mediafax, procurorii arată că "lipsa de obiectivitate faţă de reprezentantul Ministerului Public - Direcţia Naţională Anticorupţie" rezultă din faptul că "la termenul de judecată din 16 octombrie 2013, magistratul-judecător Creţeanu Olimpiea a manifestat un ton de reproş faţă de solicitările reprezentantului Ministerului Public - Direcţia Naţională Anticorupţie - atunci când, după punerea în discuţie a cererilor formulate de acesta şi ascultarea avocaţilor inculpaţilor, doamna judecător a făcut afirmaţia «ce vreţi, aşa sunt unii procurori», aspect care se poate proba cu înregistrarea audio a şedinţei".
"Astfel, a fost abandonată solemnitatea şedinţei de judecată, iar magistratul care conducea şedinţa a lansat acuzaţii voalate care nu se regăseau în acel cadru procesual la adresa activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a arăta astfel că pactizează cu inculpaţii în ceea referitor la punctul de vedere exprimat de către procuror. Lipsa de obiectivitate rezultă şi din faptul că activitatea doamnei judecător a făcut obiectul a două sesizări ale inspecţiei judiciare din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie", se arată în documentul citat.
Procurorii precizează, în cererea de strămutare, că aceasta era singura cale de a muta dosarul de la acest magistrat, în contextul în care magistraţii-procurori nu pot face cerere de recuzare împotriva magistraţilor-judecători.
Un alt argument prin care procurorii arată lipsa de imparţialitate a judecătorului, prezentat în documentul citat, este acela că "instanţa de judecată caută să dispună prin orice motive amânarea cauzei, prin discutarea repetată, la fiecare termen de judecată, a cererilor de probatorii".
Referitor la primul obiectiv al acestei expertize, notează procurorii DNA, "se face o gravă confuzie care atestă necunoaşterea dispoziţiilor elementare în materie între caracteristicile prejudiciului şi caracteristicile creanţei", confuzie generată de "lacunele în materie civilă pe care le are avocatul inculpatului Misir".
"Potrivit normelor care reglementează răspunderea civilă delictuală, prejudiciul trebuie să îndeplinească doar două condiţii, respectiv să fie cert şi să nu fi fost reparat încă. Caracteristicile de lichid şi exigibil nu ţin de prejudiciu ci ele reprezintă condiţii cerute în materia obligaţiilor civile pentru creanţe. Confuzia a pornit de la lacunele în materie civilă pe care le are avocatul inculpatului Misir (el fiind acela care a solicitat prima dată să se constate caracterul cert, lichid şi exigibil al prejudiciului), lacune care nu au fost supuse unei cenzuri în faţa instanţei", arată procurorii în documentul citat.
Procurorii menţionează că acest obiectiv a fost la rândul său respins de trei ori de către instanţă, respectiv în 7 mai 2012, 2 noiembrie 2012 şi 3 iulie 2013, pentru ca la final, în 9 octombrie 2013, "să revină asupra dispoziţiilor anterioare".
"Nu cunoaştem care sunt motivele care au determinat instanţa ca prin încheierea din data de 9.10.2013 să revină asupra dispoziţiilor anterioare şi să încuviinţeze un astfel de obiectiv nejuridic. Practic la termenul din 18.09.2013 cauza se afla în stare de judecată, dacă nu se discutau în mod repetat cererile părţilor", mai arată DNA.
Referitor la alte expertize din dosar, DNA arată că acestea fie conţin obiective ce nu au legătură cu cauza, fie nu pot fi îndeplinite de un expert contabil. DNA precizează şi că există o amânare a discutării unor probe în cadrul unei expertize, astfel încât instituţia de anchetă se află în situaţia de a nu cunoaşte ce obiective conţine expertiza dispusă.
Cererea de strămutare va fi luată în discuţie de CAB în 16 ianuarie.
Acest dosar de corupţie este pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 din 16 februarie 2009, când fostul director general al CFR a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte cinci persoane, printre care şi foşti directori ai companiei, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
Într-un alt dosar, Necolaiciuc a fost achitat, marţi, tot de Judecătoria Sectorului 1, pentru o fraudă de 2,7 milioane euro, în legătură cu achiziţionarea unor bunuri în cadrul unui proiect de reconstruire a infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000. Decizia nu este însă definitivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu