DNA a pus sechestru pe calculatorul unui judecător din CSM. Chirieac: Șefii politici ai justiției nu mai au limite. Radu Tudor: E fără precedent în justiția română

În urma unor percheziții desfășurate sâmbătă seara la Consiliul Superior al Magistraturii, Direcția Națională Anticorupție a pus sechestru pe calculatoru ce aparținea unuia dintre judecători, transmit Antena 3 și Realitatea Tv.

Procurorii DNA fac investigaţii în ceea ce îl priveşte pe judecătorul Adrian Neacşu din CSM, pe care l-au citat la sediul DNA pentru 24 ianuarie, afirmă surse judiciare, precizând că din biroul acestuia a fost ridicat calculatorul, potrivit Mediafax.

Conform acelorași surse, vineri, anchetatorii au ridicat calculatorul din biroul pe care Neacşu îl are în CSM.

Pe de altă parte, în 7 ianuarie ANI le-a comunicat judecătorilor CSM Horaţiu Dumbravă şi Adrian Neacşu că se fac investigaţii în cazul lor, în cazul ultimului magistrat verificările vizând Programul Jurindex. Surse judiciare citate de Rtv susțin că magistratul este acuzat de falsificarea mai multor deconturi, aducând instituției un prejudiciu de 50.000 de lei în ultimul an.

Aflat în legătură telefonică directă la Antena 3, realizatorul de emisiune Radu Tudor, a apreciat: "Este fără precedent în istoria jusţitiei române, ca o entitate de procurori să facă descinderi la Consiliul Superior al Magistraturii, din momentul în care acesta a fost înfiinţat", a spus analistul.

"Înţeleg, din surse judiciare, că aceşti procurori ai DNA nu înţeleg cu ce competenţă au descins azi noapte la sediul CSM şi au pus sechestru pe mijloacele de comunicare ale unor judecători din Secţia de Judecători a CSM. (...) Vedem că sunt presiuni politice asupra unor persoane care îndrăznesc să îşi exprime liber punctul de vedere", a completat Radu Tudor.

Analistul politic Bogdan Chirieac vede acest demers al DNA ca pe o dovadă clară că forțele politice care controlează justiția au o singură miză, aceea a numirilor procurorilor-șefi de la DNA și Parchetul General. "Șefii politici ai justiției nu mai au limită. Nu se mai ascund. Se pare că, numirea procurorilor-șefi este pentru ei o chestiune de viață și de moarte," a declarat Bogdan Chireac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel