€ 5.0949
|
$ 4.3602
|
Curs valutar: € 5.0949
|
$ 4.3602
 

Discuții de peste două ore între SUA și NATO. Mark Rutte: "Trump este dezamăgit de mulți". Ce plan ar avea

mark rutte si donald trump Foto: Agerpres

Preşedintele american Donald Trump a discutat cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în Biroul Oval, despre nemulțumirile Statelor Unite față de Alianţa Nord-Atlantică.

Casa Albă a reproşat miercuri statelor membre ale NATO faptul că au "întors spatele" Statelor Unite în războiul împotriva Iranului, chiar înaintea unei întâlniri între preşedintele american Donald Trump şi Mark Rutte, acesta din urmă considerând, dimpotrivă, că aliații şi-au respectat promisiunile, relatează Agerpres, citând AFP.

"Au fost puşi la încercare şi au eşuat"

Mark Rutte, secretarul general al NATO, a sosit discret la Casa Albă la mijlocul după-amiezii şi a plecat la fel de discret două ore şi jumătate mai târziu.

"Au fost puşi la încercare şi au eşuat", declarase înainte de sosirea acestuia purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt, spunând că îl citează direct pe Donald Trump.

"NATO nu a fost acolo când am avut nevoie de ei şi nu vor fi acolo dacă vom mai avea nevoie de ei. Amintiţi-vă de Groenlanda, acea bucată mare de gheaţă prost gestionată", a scris Donald Trump în cursul serii pe platforma sa Truth Social, după întâlnirea cu Rutte.

Mark Rutte: Donald Trump, dezamăgit de mulți aliați NATO

După o întâlnire "foarte sinceră" cu Donald Trump, Mark Rutte a acordat un interviu pentru CNN în care a spus că președintele SUA, Donald Trump, este "în mod evident dezamăgit" de mulți aliați NATO, după ce aceștia au refuzat apelul său de a sprijini războiul declanșat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului.

Canalul de informaţii l-a întrebat, printre altele, dacă ţările NATO au eşuat cu adevărat: "Câteva, da, dar o mare majoritate a ţărilor europene, şi despre asta am discutat astăzi, au făcut ceea ce au promis", a subliniat el.

Întrebat dacă lumea este mai sigură astăzi decât înainte de începerea războiului, Rutte a răspuns: "Absolut, pentru că - şi acest lucru se datorează conducerii preşedintelui Trump - este foarte, foarte important să se degradeze capacităţile militare ale Iranului".

Mark Rutte s-a întâlnit și cu Marco Rubio

Mark Rutte s-a întâlnit, de asemenea, cu secretarul de stat american Marco Rubio.

Discuţiile lor s-au concentrat pe operaţiunile militare împotriva Iranului, războiul din Ucraina şi consolidarea coordonării şi a "transferului de sarcini" cu aliaţii din NATO, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat.

WSJ: Trump vrea să-i "pedepsească" pe aliații care au refuzat să-l ajute în Iran

Potrivit Wall Street Journal, Donald Trump are în vedere un "plan de pedepsire" a unor membri NATO pe care președintele SUA îi blamează pentru răspunsul lor la solicitările SUA în timpul războiului din Iran, a relatat The Wall Street Journal (WSJ) citând oficiali ai administrației americane.

Potrivit sursei citate, propunerea ar implica mutarea trupelor americane din țările membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord considerate inutile efortului de război din Iran și staționarea lor în țări care au susținut mai mult războiul. Propunerea ar fi departe de a răspunde recentelor amenințări ale președintelui Trump de a retrage complet SUA din alianță, lucru pe care, conform legii, nu îl poate face fără Congres.

Planul ar fi în stadiu incipient și ar reprezenta doar una din formele de „pedeapsă” avute în vedere de Trump la adresa NATO, mai scrie WSJ.

WSJ amintește că, în timpul primului său mandat, în 2020, Trump a ordonat retragerea a aproximativ 12.000 de soldați din Germania. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close