Dinu Patriciu s-a hotărât să părăsească România

patriciu
patriciu
Dinu Patriciu, se pare că a luat o decizie radicală asupra viitorului său. Potrivit unor apropiați ai lui Patriciu, acesta ar dori să părăsească definitiv România pentru a se stabili în Marea Britanie, iar afacerile să le mute într-un paradis fiscal.

Aflat la Milano unde urmează să beneficieze de un transplant de ficat, Dinu Patriciu, 62 de ani, este cazat într-un hotel de cinci stele,  unde s-a cazat sub numele de “Mr. Jones”, scrie libertatea.ro.

Pe lângă problemele de sănătate, Dinu Patriciu trebuie să mai facă față și unui proces de divorț. Dana Rodica, soţia lui Dinu Patriciu a cerut separaţia judiciară a bunurilor deţinute în comun, acuzându-l că, pe fondul unor relaţii extraconjugale şi al unei stări de sănătate precare, a înstrăinat bunuri comune şi a garantat obligaţiii asumate scriptic în favoarea celei cu care are o relaţie extraconjugală. Dana Patriciu a argumentat că este căsătorită cu Dinu Patriciu din 1994, iar în timpul celor 18 ani de căsnicie au dobândit împreună bunuri imobile şi mobile, inclusiv tablouri, bijuterii, acţiuni/părţi sociale la diverse societăţi din România, Elveţia, Anglia, Luxemburg, Olanda, Germania, Franţa, Georgia, Cipru. Ea a indicat o cotă de contribuţie de 50% la dobândirea acestor bunuri. Ea susţine că Dinu Patriciu a dispus de bunuri comune reprezentând piese de moblier şi de decor şi că mai multe obiecte de uz personal şi cadouri au dispărut din reşedinţa situată la Siliştea Snagovului. Ea afirmă că, prin acţiunile soţului său, patrimoniul comun a fost mult diminuat, iar stabilitatea economică a familiei este pusă în pericol în mod real. Dana Patriciu îşi motivează gestul, precizând că, în pofida încercărilor repetate de a-şi determina soţul să înceteze cu acest comportament, nu au reuşit să ajungă la o înţelegere amiabilă, ceea ce face necesară intervenţia instanţei de judecată. Prin urmare, ea cere separaţia judiciară a bunurilor comune obţinute în timpul căsătoriei, modificarea regimului matrimonial din regimul comunităţii legale în regimul separaţiei de bunuri, precum şi lichidarea comunităţii de bunuri şi partajul bunurilor comune obţinute în timpul căsătoriei. În acest moment, Patriciu a desemnat-o   pe chinezoaica Melanie Anne Chen (43 de ani), femeia care are grijă de finanţele lui, să-i transfere afacerile într-un paradis fiscal, unde taxele sunt foarte mici. Melanie Chen are o poveste interesantă. Ea l-ar fi cunoscut pe român pe vremea când era angajată la Morgan Stanley, companie care a asigurat consultanţă vânzării Rompetrol către kazacii de la KazMunaiGaz. Asiatica a devenit celebră după ce şi-a dat în judecată propria companie pe motiv de discriminare. Pentru a evita un scandal de proporţii, firma i-a oferit un post de directoare, iar Melanie şi-a retras plângerea. În ţară, firmele lui Patriciu au numeroase probleme financiare şi juridice. Din cauza datoriilor acumulate la diverse bănci, mai multe proprietăţi ale milionarului sunt la un pas de executare.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel