Mai multe fragmente osoase au fost descoperite în curtea unei grădinițe din Galați, în timpul unor lucrări de excavație.
O descoperire macabră a fost făcută în curtea unei grădiniţe din Galaţi. În timpul unor lucrări, muncitorii au găsit mai multe fragmente osoase. Acestea erau îngropate la o adâncime de 1,5 metri. Deocamdată nu s-a putut stabili dacă oasele sunt umane sau dacă provin de la animale, așa că fragmentele descoperite vor fi spuse unei expertize.
„La data de 26 ianuarie 2026, la ora 11:25, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi au fost sesizaţi prin apel la numărul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că, în timpul efectuării unor lucrări de branşare la reţeaua de apă, realizate în curtea unei unităţi de învăţământ preşcolar de pe strada Regiment 11 Siret, din municipiul Galaţi, au fost descoperite mai multe fragmente osoase”, a transmis IPJ Galaţi.
Potrivit polițiștilor, fragmente osoase descoperite au diferite dimensiuni, dar la acest moment nus e poate spune exact dacă acestea sunt umane sau dacă provin de vreun animal.
În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar fragmentele osoase descoperite au fost ridicate în vederea expertizării de specialitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News