Dana Săvuică, teama uriașă care o bântuie de zece ani: Am vrut să știu ce e cu mine...

Sursa foto: Facebook Dana Săvuică
Sursa foto: Facebook Dana Săvuică

Dana Săvuică trăiește cu o teamă uriașă, de zece ani. Vedeta a vorbit despre momentul care a marcat-o. 

"Când aveam în jur de 40 plus de ani, acum 10 ani în urmă, am trimis un test cu salivă la niște laboratoare, undeva în străinătate. Proba mea a ajuns la analiză în data de 10.10.2016, a fost evaluată strict pe ceea ce mi-am dorit eu să aflu despre sănătatea și corpul meu și despre genetica mea.

Am vrut să știu ce e cu mine. Am vrut să știu cine sunt. La ce este corpul meu vulnerabil. (…) Dau la pagina pentru gene relevante pentru cancer la sân: "Riscul dvs de a dezvolta cancer la sân este, comparativ cu cel al majorității populației, cu 1,40 de ori mai ridicat. Deci eu sunt de la risc obișnuit spre riscul avansat. De 10 ani duc frica asta”, a spus Dana Săvuică în cadrul emisiunii pe care o găzduiește în mediul online.

Vezi și: Eugenia Şerban, după ce a învins cancerul: În astfel de momente, aşa-zişii prieteni dispar. Unii au simţit să se uite la mine cu milă

"Mi-am dorit să trăiesc"

În aceeași emisiune, actrița Eugenia Șerban a vorbit despre lupta cu această boală perfidă, după ce a reușit să iasă învingătoare.

"Mai mult de 50% din vindecarea mea a fost psihică. Pentru că mi-am dorit să trăiesc. Pentru că mi-am spus că încă nu am terminat ce aveam de făcut pe lumea asta. Cel puțin din vedere profesional și în al doilea rând ca mamă.

Chiar dacă am un băiat care are 29 de ani acum încă nu s-a căsătorit, cu toate că e cu aceeași fată de 9 ani. Am zis că trebuie să trăiesc să îmi văd copilul căsătorit și nepoții în brațe. Am spus că mai am multe lucruri frumoase de trăit și de făcut pe lumea asta, Nu s-a închis aici misiunea mea pe pământ. Și atunci m-am motivat singură.

Băiatul meu mi-a spus: "Dacă și tu îndrăznești să pleci" - tatăl lui fiind mort de când el nu făcuse 18 ani - "o să mă ai pe conștiință". Asta a fost așa, un șut”, a declarat Eugenia Șerban în emisiunea Ego Life, moderată de Dana Săvuică.

"Corpul meu a început să sufere niște transformări"

În urmă cu doi ani, într-un interviu pentru DC NEWS și DC MEDICAL, Dana Săvuică a vorbit despre problemele de sănătate și transformările prin care a trecut.

"Ajung acum la perioada aceasta a vieții - eu am făcut 50 de ani anul acesta - corpul meu a început să sufere niște transformări, niște schimbări hormonale, niște probleme de sănătate, o spondiloză lombară cumulată cu una cervicală, adică niște lucruri care au dus la încetarea practicării sportului și a mersului la sala de fitness.

Schimbările hormonale nu au intervenit în stilul meu de viață, aici este vorba despre natura omului, adică așa ne-a lăsat natura. Înaintând în vârstă, ai parte de aceste schimbări hormonale care nu ar trebui să ne sperie pentru că ele fac parte din viața noastră. Așa este omul construit, așa e corpul construit", a declarat Dana Săvuică, în exclusivitate pentru DC NEWS și DC MEDICAL.

"Să nu ne fie teamă de acest prag"

"Eu, atingând vârsta de 50 de ani, am intrat într-o pre-menopauză... să nu ne fie teamă de acest prag, un prag psihologic în primul rând și să nu avem stres cu asta, pentru că intervin dureri de cap, o somnolență, insomnii, o stare de agitație, unele femei intră chiar într-o depresie și nu se mai cred femei. Sunt multe lucruri de care trebuie să ținem cont și e un șoc, pentru că sunt chestii noi care intervin în viața ta", a completat ea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel