A fost inaugurat pe Vidraru la 9 decembrie 1966, după aproape 5 ani și jumătate de lucrări. La momentul finalizării, era al 8-lea baraj ca mărime din Europa și al 20-lea din lume. Este un obiectiv energetic major pentru România, asigurând o parte din necesarul de energie prin hidrocentrala sa. A devenit și un obiectiv turistic spectaculos: șoseaua Transfăgărășan trece pe deasupra barajului, iar priveliștea lacului Vidraru e una dintre cele mai fotografiate din țară. Pe mal se află și statuia lui Prometeu cu fulgerul, simbol al energiei electrice.

Radu Prișcu este inginerul care a ridicat barajele României, iar povestea lui a fost spusă de fiul său, Caius Prișcu, în exclusivitate la DC BUSINESS.

„Tata a fost un inginer constructor desăvârșit, un profesor iubit de studenți, cu un munte de visuri în fața lui, dintre care multe le-a putut împlini. A fost un mare patriot, născut în Scheiul Brașovului, acolo unde a absolvit Liceul „Andrei Șaguna”, înainte de a porni pe drumul unei cariere fantastice”, așa își începe povestea dr. ing. Caius Prișcu despre tatăl său, prof. dr. doc. ing. Radu Prișcu (1921–1987), omul care a modelat destinele a generații de studenți și care a lăsat României baraje ridicate cu curaj, precizie și pasiune.

După terminarea Facultății de Construcții din București, Radu Prișcu și-a legat cariera de marii săi mentori – Dionisie Germani, Cristea Mateescu și Dorin Pavel – „triunghiul de aur al hidrotehnicii românești”. În 1949, a contribuit la nașterea Facultății de Hidrotehnică, unde a predat mai bine de trei decenii și a fost rector între 1968 și 1976 al Institutului de Construcții București.

Radu Prișcu a fost întemeietorul școlii românești moderne de baraje. Și cred că proiectele vorbesc de la sine: Vidraru, Negovanu, Secu, Strâmtori, Tarnița, Poiana Uzului, Paltinu. Lista este lungă și fiecare baraj are povestea lui.

Responsabilitatea pe care o purta era uriașă. La Vidraru, Radu Prișcu a fost inginer specialist responsabil de proiectarea barajului – primul de tip arcuit cu dublă curbură din România. Pentru validarea soluției, autoritățile au apelat la profesorul elvețian Alfred Stucky.

„Revizorul extern a fost extrem de impresionat. A spus că proiectul românesc era bazat pe calcule matematice minuțioase, nu pe soluții empirice. Gândiți-vă că vorbim de anii ’50, fără computere, fără calculatoare de buzunar, totul desenat pe hârtie de calc, cu rigla de calcul și cu multă răbdare.”

Dar succesul tehnic nu însemna absența temerilor din partea autorităților de la acea vreme. Caius își amintește o poveste repetată des în familie:

La începutul lucrărilor la barajul de la Negovanu – Sadu, primul baraj arcuit din România, Radu Prișcu a fost pus în fața unei întrebări care i-ar fi clătinat pe mulți: „Vă asumați răspunderea pentru acest proiect?”

Răspunsul lui a venit fără ezitare – un „Da” ferm și hotărât. Când oficialii ministerului au continuat: „Și dacă se rupe barajul?”, replica inginerului a fost la fel de directă precum convingerea din spatele ei: „Vă dau voie să-mi tăiați mâna dreaptă.”

Ani mai târziu, la Vidraru, când miza era și mai mare, discuția s-a reluat, cu exact aceleași întrebări, dar și cu aceleași răspunsuri ale profesorului Radu Prișcu. Însă reacția autorităților a trădat proporțiile responsabilității: „Profesore, acum nu mai este suficient.” În spatele acestei replici stătea nu doar presiunea unui proiect uriaș, ci și conștiința faptului că de reușita lui depindea siguranța unei țări întregi.

Citiți continuarea pe DC BUSINESS.

Google News icon Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News