Cum va fi vremea în următoarele zile

Soare
Soare

Vremea rămâne frumoasă în cursul zilei de joi, iar de vineri se adună norii în majoritatea regiunilor, unde pe alocuri va ploua slab. Pe crestele înalte este posibil să ningă slab.

Pentru joi se anunţă vreme frumoasă în mare parte din ţară. Va predomina soarele şi doar prin regiunile nordice şi în zona de munte se vor perinda câţiva nori. Joi, în nordul Carpaţilor Orientali, izolat, sunt condiţii pentru precipitaţii slabe, mixte. Vântul nu va trece de moderat decât pe crestele montane cele mai înalte, iar maximele temperaturii aerului se vor încadra la amiază între 8 grade în depresiuni şi 14-15 grade în regiunile extracarpatice, valori normale pentru această perioada a anului.

 Și Bucureștiul va avea o vreme frumoasă. Cerul se va menţine aproape senin, iar vântul va sufla slab, cel mult moderat. Prin urmare, la amiază, maxima va atinge din nou valoarea normală pentru prima decadă a lunii noiembrie. Circa 14 grade vor fi în termometre, iar presiunea atmosferică, de circa 758 mmHg, mai creşte puţin pe parcurusul zilei.

 Vineri, norii se vor perinda pe cer, mare parte din zi, însă doar pe alocuri va ploua slab, în jumătatea nordică a teritoriului şi abia după căderea nopţii şi în rest. Pe crestele înalte de munte, din nou sunt lapoviţe şi ninsori slabe, dar vântul nu mai da semne de agitaţie, iar în zonele joase de relief vor fi condiţii de ceaţă. În aceste condiţii, temperaturile la scara întregii ţări se vor încadra între 8 grade în depresiuni şi 15 grade în regiunile sudice.

 În Capitală se anunţă, vineri, cer variabil şi abia spre seară şi în noaptea următoare se mai adună norii favorabili ploii slabe. Vântul va rămâne potolit, iar maxima zilei va atinge 13-14 grade, valoare potrivită pentru prima decadă din noiembrie.

 În cursul zilei de sâmbătă, norii se vor răsfira peste sudul şi estul ţării, unde pe alocuri vor lăsa şi câţiva stropi de ploaie, iar pe crestele înalte de munte este posibil ca izolat să ningă slab. Vântul va începe să se înteţească în sud-estul ţării şi la munte, iar maximele zilei se vor încadra între 8 grade în depresiuni şi 14 grade în sudul ţării, dar şi în Dealurile de Vest.

 În Capitală vor fi înnorări temporare pe parcursul zilei, dar numai trecător va ploua slab, iar vântul nu va sufla cu prea multă convingere. Dar, pentru că soarele nu va mai fi la fel de generos, termometrele vor mai pierde un grad faţă de zilele precedente. Sâmbăta, amiaza vine cu 12-13 grade în termometre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel