Cum au trăit piloții Codul Roșu de ninsoare, în București. Experiența descrisă de Cezar Osiceanu pentru toți ”pasagerii care înjură Taromul”

Autor: Roxana Neagu

Codul Roșu de zăpadă din București a paralizat Aeroportul Otopeni. De fapt, a paralizat Capitala. Unii bucureșteni au pus poze pe Facebook descriind cum au pierdut avioane fie pentru că efectiv nu puteau ieși din curte, fie pentru că inclusiv mașinile care s-au aventurat să vină să-i ia din fața curții au rămas blocate în nămeții din București. Pe de altă parte, unele zboruri au fost amânate, altele anulate. Știm totul din perspectiva pasagerilor. Dar cum vede asta un pilot? 

Pilotul Cezar Osiceanu a descris, pentru DCNews, experiența sa în dimineața zilei în care Bucureștiul și Ilfovul erau încă sub Cod Roșu de ninsori abundente. 

”A venit zăpada spre bucuria celor mici și mari, mă rog individualizați fiecare după vârsta, loc de muncă, cont în bancă, etc. Dar ce înseamnă asta pentru piloți, echipaje și pasageri? 

Pasagerii care înjură de zor Taromul, mai ales în zăpezile de azi, se gândesc oare ca amărâții de piloți și însoțitori de zbor după ce s-au trezit cu noaptea în cap, și-au dat zăpada de pe și de pe lângă mașinile lor, au venit la Otopeni prin infernul traficului rutier de afară și au constatat ca parcarea echipajelor nu este dezăpezită? 

După trista constatare urmată de inevitabilul sport devenit național și denumit “dat la lopată” echipajele fac o adevărată excursie pe jos prin nămeții și bălțile de afară de la sediu și până în aerogara de plecări ca să ajungă la avioane! 

Până acum au trecut în medie minim CINCI ORE!

Iar odată ajunși la avioane uzi, nervoși și înghețați în uniformele lor rupte și vechi, cu pantofii vechi și scâlciați de cei cinci ani de folosință, începe calvarul care nu ține de ei, pentru că fie de la frig sau zăpadă se strică ceva și până fac comandă la noua companie ce asigură reparațiile tehnice, durează mai ales că acum stau la rând, că, deh, nu mai este a casei! 

În timpul până la îmbarcare însă, pasagerii care înjură de zor compania și angajații ei, stau la căldură în aeroport. 

Și când pasagerul năvălește în avion înjurând de zor echipajul care, în ciuda frigului, a apei din pantofi etc. le zâmbește, urându-le ”bine ați venit la bord”, începe un alt show horror.

Și pentru ca brusc Eurocontrolul - organul de dirijare a zborurilor începe să dea sloturi peste sloturi din cauza situațiilor meteo și a nebuniilor de pe aeroporturile din țară, comandantul trebuie să le spună pasagerilor că vor întârzia decolarea, ceea ce este echivalentul turnatului de benzină peste foc!

După care runda degivrării avionului începe și ea cu: să vedem când avem mașină, ce număr vă dă la rând, etc. chestie pe care pasagerii nu o află, dar piloților le crește adrenalina automat. 

Pentru că acum, în funcție de vremea de afară, starea pistei, etc., timpul de la terminarea degivrarii până la decolare este între 10 și 30 de minute maximum și dacă nu te-ai încadrat revii la parcare și reiei totul de la capăt! 

Mai puneți un pic de sare și piper, adică o defecțiune apărută după pornire, o întârziere cauzată de trafic sau de necesitatea curățării pistei și căilor de rulaj și vă puteți imagina ce va fi la gura pasagerilor! 

După ajungerea la destinație acolo unde vremea este la fel ca la Otopeni, iar piloții încearcă din răsputeri să aterizeze cât mai lin, coborârea din avion se marchează cu adânci, diverse și enorm de multe remarci de “dragoste și dor“ din partea pasagerilor fericiți că au ajuns totuși în final la destinație. 

Și ca într-un perpetuum mobile, totul se reia din nou pentru că avionul trebuie să revină înapoi de unde a plecat, nu-i așa? 

Doar ca Odiseea nu s-a terminat pentru că pasagerii care fug ca din pușcă imediat după deschiderea ușilor și la ieșirea din aeroport iau taxiul sau autobuzul și merg acasă, dar piloții și însoțitorii trebuie să reia calvarul traversării aeroportului, ajungerea în sediu, lăsarea documentelor cursei și înotatul prin nămeți până la mașinile personale care zac acoperite în parcare sub munți de zăpadă. Așa că, morți de foame, pentru că nu  li se mai dă mâncare în avion, se pune mâna pe lopată și cu blagosloviri preluate din folclorul oral al pasagerilor se curăță mașina și locul. 

Reîncepe aventura urbană prin orașul blocat de nămeți ascultând la radioul din mașina eternele scuze tembele ale primarilor generali de genul “Iarna nu-i ca vara!”, “greaua moștenire” și mai noua “nu a fost așa ninsoare de 18 ani încoace”! 

Ajunși acasă, aviatorii constată că locul lor de parcare plătit și curățat dis de dimineață este ocupat fie de o altă mașină, fie de un ditamai mormanul de zăpadă trântit acolo de mașinile de deszăpezire” descrie Cezar Osiceanu experiența de pilot în Codul Roșu de ninsoare.