Cristian Sima poate fi urmărit penal. A apărut prima plângere pentru înșelăciune

Lațul în jurul lui Cristian Sima începe să se strângă. După ce jurnalistul Bogdan Chirieac l-a dat în judecată pentru calomnie, pe fostul  şef al Bursei din Sibiu, a apărut și prima plângere penală pentru înșelăciune împotriva lui Sima. Acum, procurorii pot începe urmărirea penală pentru a demostra activitatea infracțională care a dus la pierderea a câtorva milioane de euro din banii investitorilor.

Monica Nistorescu, fosta soţie a jurnalistului Cornel Nistorescu, a depus vinerea trecută plângere penală împotriva lui Cristian Sima, pentru înşelăciune, scrie în exclusivitate Jurnalul Național.  Aceasta este prima plângere penală împotriva fostului şef al Bursei de la Sibiu, care a fugit din ţară în urma pierderii banilor unor celebrităţi care au investit prin intermediul său.

 "Eu sunt într-o situaţie specială, pentru că nu am apucat să investesc nici cu WBS Holding, nici cu WBS România. Am transferat însă 360.000 de lei, aproximativ 100.000 de dolari, direct într-un cont personal al lui Sima", a declarat Monica Nistorescu pentru Jurnalul Naţional. Ea spune că Sima a invitat-o în luna septembrie 2011 la sediul WBS Holding, unde a semnat două contracte, atât cu WBS România, cât şi cu cealaltă firmă, înregistrată în Insulele Virgine Britanice, însă fără a se indica vreo sumă de bani. "Data este importantă, deoarece, din luna aprilie 2011, când el câştigase alegerile pentru şefia Bursei de la Sibiu, nu ar fi trebuit să mai aibă nici o legătură cu WBS România", a spus ea.

Monica Nistorescu nu are la acel moment banii, însă reuşeşte să se împrumute 360.000 de lei mult mai târziu, în vara acestui an. Bani pe care i-a transferat la data de 5 iulie 2012 într-un cont privat al lui Sima deschis la banca elveţiană UBS, cont indicat într-o serie de e-mail-uri chiar de Sima.

 La începutul lunii septembrie însă, Monica Nistorescu are nevoie de bani şi îl caută pe Sima pentru a-i returna sumele transferate. Ulterior, a apărut în presă că Sima a dispărut. Banii nu au fost returnaţi niciodată. Cum a fost posibil acest lucru? Povestea e asemănătoare cu a celorlalte victime ale brokerului. "Cânta la pian, e foarte cultivat, şarmant, un animal social extraordinar de convingător. Într-un an de zile a devenit un obişnuit al casei mele", a declarat Monica Nistorescu pentru jurnalul.ro.

 În acest caz, înșelăciunea privind transferul de bani către Sima se poate proba cu documente. "Impresia mea e că autorităţile nici măcar nu ştiu de acest cont", spune ea. În al doilea rând, fiind vorba despre un transfer direct către contul privat al lui Sima, Monica Nistorescu este singura în măsură să facă o plângere oficială.

Împotriva brokerului țepar, Cristian Sima, și jurnalistul Bogdan Chirieac a depus o plângere pentru calomnie, din cauza acuzelor false care au fost făcute în mai multe rânduri, după ce a fugit din țară.  Bogdan Chirieac cere despăgubiri de 1,5 milioane de dolari lui Sima, dar  și  640.000 de dolari lui Avram. Acestea sunt exact sumele pe care brokerul țepar, respectiv jurnalistul, susține că le-ar fi primit Chirieac în conturi ale băncii BSI din Chiasso-Elveţia, în anul 2000.

Primul termen în procesul de calomnie intentat de Bogdan Chirieac lui Cristian Sima, și lui Liviu Avram, redactor șef-adjunct al ziarului Adevărul, va avea loc pe 22 ianuarie 2013. Dosarul se judecă la Tribunalul București și are numărul 43052/3/2012.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel