Ştefan Vuza este cel mai bogat clujean. El este în Top Capital 300 cu o avere de 89,5 milioane de euro. Acesta a explicat de ce preferă economia în detrimentul politicii și-l dă drept exemplu negativ pe "săracul" Emil Boc.
"Politica înseamnă multă demagogie, multă minciună, cel puţin deocamdată, într-o ţară în tranzit. Ori economia îţi oferă posibilitatea să fii tu însuţi, liber. Mă uit la Boc. Boc, săracul, nu mai ştie că trăieşte. Are un limbaj de lemn, standard. Crede că este atacat de peste tot, trebuie să răspundă la orice întrebare de la oricine într-un anumit fel. E deja pietrificat. Probabil că mai are două-trei celule care mai zgândăresc în el, dar în rest e pietrificat", a declarat Ştefan Vuza într-un interviu la Transilvania L!VE, potrivit citynews.ro.
Ştefan Vuza susține că se simte mai apropiat de ideologia liberală și precizează că "Sunt câţiva politicieni străluciţi, dar sunt 1% din câţi am avea nevoie".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu