CCR reclamă presiunile asupra judecătorilor la Comisia de la Veneția

ccr
ccr

Judecătorii Curții Constituționale au reclamat pentru a doua oară în decurs de o lună la Comisia de la Veneţia presiunile și amenințările autorităților statului și a partidelor politice din România asupra lor, drept pentru care forul internațional a  făcut marți apel către acestea să se abţină și să respecte independența Curții.

Preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, a afirmat, marți, într-o declarație, că atât autoritățile statului, cât și partidele politice din România trebuie să respecte pe depllin independența Curții Constituționale.

"Fac apel la autorităţile statului şi la partidele politice din România să respecte pe deplin independenţa Curţii Constituţionale şi să se abţină de la exercitarea de presiuni. În ceea ce priveşte ameninţările la adresa unor judecători, sper că autorităţile române îi vor proteja pe judecătorii vizaţi şi familiile lor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a-i aduce pe autorii acestor ameninţări în faţa justiţiei", a afirmat Gianni Buquicchio, menționând ulterior că luni a primit informaţii suplimentare din partea Curţii legate de continuarea presiunilor şi de ameninţări la adresa unor judecători.

Gianni Buquicchio consideră ca inadmisibilă presiunea asupra oricărei instanţe, fie ea constituţională sau comună, pentru a-i influenţa deciziile, arătând că independența instanței este un principiu al statului de drept, Comisia de la Veneția fiind nevoită să întervină, în ultimii ani, pentru a proteja independenţa unei curţi constituţionale într-o democraţie tânără

"Este surprinzător pentru mine, şi chiar şocant, că, pentru a doua oară într-un interval scurt de timp, curtea constituţională a unui stat membru al Consiliului Europei şi al Uniunii Europene se simte obligată să apeleze la Comisia de la Veneţia pentru a-i proteja independenţa", afirmă Buquicchio.

Iulia Motoc, judecătoare CCR: Nu am de gând să-mi dau demisia

În 4 iulie președintele Comisiei de la Veneția a făcut o declaraţie în care îşi exprima îngrijorarea faţă de presiunile şi încercările de subminare a independenţei CC, după ce judecătorii Curții au sesizat Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), Conferința Curților Constituționale din Europa, precum și celelalte instituții europene în legătură cu "atacurile fără precedent la adresa Curții Contituționale și a judecătorilor săi, precum și amenințările cu revocarea lor".

 "Comisia de la Veneția a subliniat în repetate rânduri rolul fundamental al Curții Constituționale ca garant al ordinii constituționale a statului și al drepturilor fundamentale. O Curte Constituțională care ia acest rol în serios uneori trebuie să ia decizii care nu sunt salutate de majoritatea zilei. Legitimitatea sa de a face acest lucru derivă direct din Constituție. Acest lucru trebuie acceptat de celelalte organisme ale statului și nu se poate justifica în niciun fel ingerință in independența Curții", preciza comunicatul transmis de președintele Comisiei. Zegrean scrie la dictarea lui Băsescu  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel