Cannes 2017. Cristian Mungiu într-o fotografie istorică

Corespondență de la Magda Mihăilescu / 25 mai 2017 / 19:25 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Chiar dacă nu s-a lăsat cu focuri de artificii, seara dedicată sărbătoririi ediției cu numărul 70 a fost impresionantă prin imaginea întregii suflări care a marcat existența celei mai importante manifestări cinematografice din lume, altfel spus, prin prezența neașteptată a marilor nume în viață, a foștilor câștigători de Palme d'Or, a președinților juriilor, a actorilor care i-au dat strălucire de-a lungul anilor, scrie pentru DC News Magda Mihăilescu.

Se zice că această surpriză de proporții (nu s-a știut nimic până în seara evenimentului) a fost pusă la cale și organizată de președintele Pierre Lescure. Nimeni nu a avut lipsa de tact să le spună orgnizatorilor că actuala ediție nu pare a fi dintre cele mai mănoase. Vorba unui comentator al ziarului Le monde: „Când celebrezi aniversarea unui septuagenar, îl feliciți pentru longevitatea sa, nu strâmbi din nas pntru că nu-ți place aluatul din care sunt făcute prăjiturile".

Nu ai cum să nu te emoționezi, când memoria cinefilă este atât de solicitată, când vezi strânși laolaltă cineaști încă tineri, alături de unii îndepărtați de orizontul privirii noastre. În fotografia istorică pusă la dispoziție cu gentilețe de festival, primul rând este ocupat de deținătorii ramurei de palmier.

Îl vom remarca pe Cristian Mungiu, între Laurent Cantet în (In clasă Entre les murs, 2008) și veterenaul Jerry Schatzberg (Sperietoarea, 1973). Urmează Lelouch, la vremea lui cel mai tânăr „palmat" (Un bărbat și o femeie, 1966), Jane Campion, singura femeie onorată cu distincția supremă (Lecția de pian, 1993), Polanski ( Pianistul, 2002), David Lynch (Sailor și Lula, 1990), Lakhdar Hamina (Cronica anilor de jar,1975), Nanni Moretti (La stanza del figlio, 2001). Printre ei poate fi recunoscut și Bill August,primul deâinător a două Palme d' Or ( Pelle cuceritorul și Cu cele mai bune intenții, în 1988, respectiv 1991).

Rodin - Vincent Lindon îndrăgostit

Lipsește Emir Kusturica, supărat după neînțelegerile de anul trecut cu filmul Milky Road, după a cărui neselecționare i-a scris lui Frémaux : « Nu mai ești prietenul meu". În spatele regizorilor sunt starurile. Pentru a le descoperi, pe unele trebuie să le căutăm cu atenție și insistență. Prin colțul din dreapta se află fostul Antoine Doinel, actorul lui Truffaut din Cele Patru sute de lovituri; premiat la Cannes în 1959.

Domnul acesta de 73 de ani avea atunci 14 ani și era purtat pe sus de Jean Cocteau. Dar destul cu frumosul trecut, vom mai avea timp pentru el. Oricum, a fost o ediție a nostalgiei. Nu știu, încă, în ce alți termeni se va scrie despre ea. Deocamdată, la trei zile câte ne mai despart de închidere, curg notele mediocre, dezamăgirile mai reținute sau mai brutal exprimate, însoție de întrebarea: oare din ce își va aduna juriul palmaresul ? Loveless (Nelyubov) al lui Zviaghințev stă solitar în cap de listă cu un 3 toate vairiantele urmat de toate variantele posibile ale lui 2 și ceva.

Mai apropiat se arată 120 de battement par minute al lui Robin Campillo, lăudat mai ales d presa francerză pentru militantismul lui dramatic în favoarea comunității gay. Nu văd cum ar putea lipsi din Palmares. Celălalt film al țării gazdă, Rodin, al unui regizor de multă vreme absent de pe Croazetă, din 1984, Jacques Doillon, nu a spart valurile. Trăiește, mai ales, prin creația lui Vincent Lindon (premiul de interpretare în 2015 pntru La loi du march) monumental în rolul sculptorului de geniu, de la a cărui moarte se împlinesc o sută de ani de ani.

Ce-i drept, autorul i-a pus la dispoziție o partitură care privilegiază masivitatea interpretului, știința acestuia de a stabili raporturi de dominație cu tot ceea ce-l înconjoară, de la materia creației la femeile din viața lui. O bună parte a filmului este absorbită de furtunoasa poveste de dragoste cu Camille Claudel, eleva lui, sculptoriță ea însăși, la fel de pătimașă în pornirile de îndrăgostită, de femeie frustrată, de artistă nedreptățită. Cineastul mărturisea că, fără acordul lui Lindon, nu ar fi făcut filmul. Nu vedea un alt interpret. Unul care să aibă aerul de bărbat care pornește la luptă cu materia din care vrea să-și smulgă operele. A fost, cândva, Gérard Depardieu, într-un alt Rodin, al lui Claude Nuyten.

Pelicula poate avea și o importanță documentară, fiind concentrată pe o perioadă anume, cea în care artistul, ajuns la 40 de ani, primește prima comandă oficială din partea statului, urmată de scandalul statuii lui Balzac, operă iconoclastă care a înfruntat vremea sa prin insolitul viziunii asupra unui alt geniu, al literaturii, de data aceasta. Spre deosebire de Doillon, Sofia Coppola nu adună decât 4 ani de absență de la Cannes. Alegerile ei deconertează, de multe ori.

[citește și]

După Marie Antoinette din 2006, după Bling Ring din 2013, o regăsim în ambiția de a realiza, în The Beguiled, un remake după un film al lui Don Siegel din 1971, cu Clint Eastwood. Rolul acestuia, al unui caporal nordist rănit în războiul de Secesiune, care găsește adăpost într-un pension de fete, aparține acum lui Colin Farrel, destul de placid, în comparație cu interpretele celor cinci domnișoare, printre care Nicole Kidman, Kriesten Dunst, Ella Fenning.

Bărbatul stârnește impulsurile feminității în membrele micii comunități în care l-a aruncat soarta și în care își va găsi moartea. Fiecare îl râvnește în secret pentru ea, dar toate se vor uni când vine vorba de a scăpa de ostatec. Evident, Sofia Coppola a feminizat, ca să spun așa, această istorie și, la conferința de presă, era chiar mândră de viziunea ei.

I se pare inutilă asumarea unei viziuni masculine, cu atât mai mult cu cât a a ut libertatea de a filma într-un decor de vis, de un rafinament decadent, care unora le-a amintit, nici mai mult, nici mai puțin, de Barry Lindon al lui Kramer. Să nu exagerăm.



STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23