€ 5.0991
|
$ 4.4276
|
Curs valutar: € 5.0991
|
$ 4.4276
 

Bunicul lui Mario, minorul ucis de prieteni în comuna Cenei, sub control judiciar. Care sunt acuzațiile
Autor: Elena Aurel

O femeie din București ar fi călcat intenționat cu mașina un polițist local. Este cercetată sub control judiciar Politie. Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Bunicul minorului ucis în comuna Cenei a fost plasat sub control judiciar, după ce ar fi lovit-o pe mama unuia dintre inculpați.

Bunicul minorului de 15 ani ucis în luna ianuarie în comuna Cenei a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, de către Judecătoria Timişoara, după ce ar fi lovit-o cu palma peste faţă pe mama unuia dintre cei doi inculpaţi, potrivit Agerpres. 

La data de 20 martie 2026, poliţiştii Secţiei 2 Rurale Săcălaz au fost sesizaţi de către o femeie de 39 de ani (mama unuia dintre făptuitorii omorului de la Cenei) că, în timp ce se deplasa pe strada Teilor din Cenei, ar fi fost lovită cu palma în zona feţei de către un bărbat de 66 de ani (bunicul minorului decedat în urma omorului de la Cenei). În urma probatoriului administrat, pe 21 martie, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru lovire sau alte violenţe, ulterior magistraţii dispunând măsura controlului judiciar pentru o perioada de 60 de zile cu monitorizare electronică, arată, vineri seara, o informare de presă a Poliţiei Timiş.

VEZI ȘI: Un poliţist a fost găsit mort într-o localitate din Arad. Ce arată ancheta

Planul pus la punct pentru uciderea minorului

În seara de 19 ianuarie, inculpatul M.D.A. de 15 ani şi numitul R.M.D. de 13 ani, având bine pus la punct un plan pe care l-au făcut în urmă cu o lună şi aşteptând momentul oportun, l-au ucis pe minorul de 15 ani prin lovirea acestuia în mod repetat cu o toporişcă şi un cuţit, potrivit rechizitoriului procurorilor.

Totodată, arată procurorii, ulterior uciderii acestuia, inculpatul M.D.A. şi numitul R.M.D., împreună cu inculpatul B.R.P., pe care l-au chemat la faţa locului după săvârşirea faptei, au acţionat conjugat şi au profanat cadavrul victimei prin faptul că l-au incendiat şi apoi l-au îngropat în spatele grădinii.

Mai mult, inculpatul B.R.P. i-a ajutat în mod activ pe M.D.A. şi R.M.D. să scape de cadavru, precum şi să şteargă urmele infracţiunii, toate aceste acţiuni fiind efectuate în scopul îngreunării cercetărilor, precum şi îngreunării tragerii la răspundere penală a celor doi.

În ceea ce îl priveşte pe R.M.D., în vârstă de 13 ani, procurorul de caz a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi profanare de cadavre, pe motivul incidenţei cauzei de neimputabilitate a minorităţii.

Prin sentinţă civilă emisă de Tribunalul Timiş s-a hotărât instituirea plasamentului în regim de urgenţă a minorului R.M.D. în Complexul de Servicii Sociale pentru Intervenţii în Regim de Urgenţă în Domeniul Protecţiei Copilului - Serviciul de Primire în Regim de Urgenţă.

Rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.

VEZI ȘI: Cazul educatoarei din Moldova care s-a aruncat de la etaj din cauza violenței soțului politician. Ludmila a lăsat două scrisori

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
x close