Bogdan Licu susține astăzi interviul pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general

Bogdan Licu va susține, luni, interviul pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general.

Actualul procuror șef interimar al Parchetului General, Bogdan Licu, va susține, luni, la sediul Ministerului Justiției, interviul pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general, care va fi organizat de o comisie a Ministerului Justiției, el fiind singurul candidat pentru această funcție.

Potrivit anunțului Ministerului Justiției, Bogdan Licu va fi intervievat, luni, de la ora 10.00. Ulterior, de la ora 11.30, Maria Militaru va fi audiată pentru funcția de adjunct al procurorului general.

Bogdan Licu ocupă funcția de șef interimar al Ministerului Public

În prezent, Bogdan Licu ocupă funcția de șef interimar al Ministerului Public, din luna aprilie 2019. La acel moment, procuror-șef plin, Augustin Lazăr, și-a încheiat mandatul și s-a pensionat. Lazăr a plecat de la PG în plin scandal legat de activitatea sa de procuror din perioada comunismului.

El ar fi a respins eliberarea înainte de termen din Penitenciarul de la Aiud a disidentului Iulius Filip.

Interviurile au început de marți

Interviurile pentru funcțiile de conducere din Ministerul Public au început marți. Astfel, în fața comisiei au ajuns, marți și miercuri, candidații pentru fotoliul de șef al Parchetului General. Joi a fost rândul celor care vor să fie șefi peste parchetul anticorupție, iar vineri s-au prezentat procurorii care vor să conducă DIICOT, citează Agerpres.

La începutul lunii februarie vor fi anunțați noii procurori șefi din Ministerul Public.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel