BNR a primit date referitoare la atacul speculativ asupra leului din 2008

BNR
BNR

Banca Naţională a României (

Potrivit președintelui Consiliului Concurenței, documentele preliminare au ajuns atât la BNR, cât și la Comisia Europeană. În decursul lunilor viitoare, investigația va stabili dacă bâncile au săvârșit infracțiunea de speculă sau pe cea de cartel. "Vom finaliza în câteva luni investigaţia privins presupusul atac speculativ asupra leului din 2008. Ideea de speculaţie nu este anticoncurenţială. Noi am vrut să vedem dacă băncile s-au înţeles atunci. Dacă se va dovedi că da, acuzaţia ar fi de cartel. Am trimis datele preliminare şi la BNR, şi la Comisia Europeană. Comisia este de acord cu concluziile raportului nostru", a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Specula reprezintă acțiunea unui vânzător de a profita în mod necinstit de pe urma unei situații, cu scopul de a-și aduce unele beneficii.

Cartelul presupune o înțelegere între firme sau organizații profesionale, ce are ca scop fixarea prețurilor, stabilirea nivelului producției, împărțirea pieței sau trucarea licitațiilor. Pentru a descoperi această practică ilegală, Consiliul Concurenței a lansat în 2012 politica de clemență. Printr-o astfel de politică, agenții economici implicati în carteluri, care decid să pună capăt acestor practici ilegale și să furnizeze dovezi esențiale, pot beneficia de imunitate sau de reducerea amenzii, în eventualitatea aplicării unei sancțiuni.

În primele patru zile de tranzacţionare din octombrie 2008, leul s-a depreciat în fiecare zi, ajungând de la 3,73 lei/euro la 30 septembrie, la 3,94 lei/euro pe 6 octombrie. Deprecierea cumulată pe 4 zile a fost de 5,6 procente în termeni nominali, adică 1,36% în medie pe zi. Nivelul de 3,94 lei/euro a reprezentat maximul zilnic al lunii octombrie şi al ultimelor 45 de luni. Începând cu 6 octombrie, BNR a intervenit pe piaţă, iar vânzările nete până la finele acelei luni au fost de aproximativ un miliard de euro.

În contextul respectiv, mai mulţi oficiali ai BNR au vorbit de o încercare de manipulare a pieţei din partea dealerilor băncilor, pe fondul atacului asupra leului declanşat în acea perioadă de investitorii străini, criticând aspru mai multe bănci comerciale româneşti. În urma scandalului, şeful trezoreriei UniCredit Ţiriac, Bogdan Mihoc, a părăsit banca, iar Lucian Isar a pierdut poziţia de vicepreşedinte al Bancpost. De asemenea, mai mulţi trezorieri au încetat să mai iasă public pentru a face comentarii pe marginea politicii monetare sau a perspectivelor macroeconomice.

Consiliul Concurenței este autoritatea administrativă autonomă care are drept scop protejarea și stimularea concurenței, pentru asigurarea unui mediu concurențial care să promovezei intereselor consumatorilor din România. În anul 2009, Consiliul Concurenței a sancționat Raiffeisen Bank cu 14 milioane de lei (3,37 milioane de euro) pentru furnizarea de informații inexacte în cadrul investigației privind piața românească a serviciilor bancare și interbancare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel