Banciu: Stănișoară a dat cârnații de cal din PDL pe cei de vită din PNL

Trecerea lui Mihai Stănișoară de la PDL în tabăra liberalilor l-a determinat pe Radu Banciu să declare că fostul număr doi din PDL   a preferat cârnații de vită din PNL celor de cal din PDL.

”Prim-vicepreședintele PDL, Mihai Stănișoară, și-a anunțat tam-nesam trecerea la PNL. Mișcare firească până la urmă, doar că ea vine în contextul în care Stănișoară le-a dat cu flit celor trei mari candidați PDLiști de la alegerile interne din partid, trădând. Politica asta și cere. Atâta timp cât nu ești iubit într-o parte, e firesc să cauți afecțiunea în altă parte. Probabil că asta va spune și Stănișoară. Deși sigur, el avea ciolanul acolo. Vasile Blaga a și spus că a făcut ce a vrut în PDL, dar uite că, până la urmă, dreapta nu înseamnă numai PDL, înseamnă și PNL. Omul a fost evident oportunist. Dacă nu ești oportunist, nu exiști”, a explicat Banciu la B1 TV.

 Acesta a explicat cum fiecare om este oportunist, iar cum Mihai Stănișoară nu face abatere de la regulă.

 ”În momentul în care-ți alegi o slujbă nu ești oportunist? În momentul în care lucrezi la aprozar și după aia te muți la șanțuri, tot o oportunitate este. Fie că lucrezi în televiziune și după aia te muți pe câmp, tot oportunitate e. Fie că divorțezi și o iei pe alta, tot oportunitate e. El și-a văzut de cârnații lui care probabil sunt mai buni. Or fi de cal ăștia din PDL, se gândește să prindă niște cârnați de vită în PNL”, a completat jurnalistul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel