Afaceristul Ioan Neculaie, fost patron al echipei FC Braşov, a primit, vineri, o condamnare de 10 ani de închisoare pentru evaziune fiscală.
Soluţia este dată într-un dosar vechi de aproape un deceniu, care a ajuns pe rolul Tribunalului Braşov în anul 2021.
"Condamnă pe inculpatul Neculaie Ion la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală sub forma omisiunii, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate dacă s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în formă continuată (8 acte materiale)", conform soluţiei postate, vineri, pe portalul instanţelor de judecată.
Totodată, instanţa l-a condamnat pe Neculaie la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei privative de libertate.
De asemenea, instanţa "deduce din pedeapsa închisorii duratele reţinerii din data de 28 ianuarie 2016 şi arestării preventive din 8 februarie 2016 până la 8 martie 2016 inclusiv".
Potrivit soluţiei citate, Tribunalul Braşov a admis în parte acţiunea civilă exercitată de statul român, prin ANAF, şi îi obligă pe inculpaţii din dosar la plata, în solidar, "a sumei de 18.523.475 lei, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul adus bugetului statului, suma ce se va actualiza începând cu anul 2016, cu valoarea accesoriilor până la data plăţii efective, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală".
În rechizitoriu, procurorii l-au acuzat pe Ioan Neculaie de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare şi spălare de bani.
El era acuzat că ar fi înregistrat în contabilitatea FC Braşov tranzacţii fictive pentru a obţine deducerea de TVA.
"În calitate de acţionar majoritar, administrator de fapt al SC Fotbal Club Braşov S.A şi singura persoană cu drept de semnătură în această firmă, la data de 27.12.2010 inculpatul Ioan Neculaie a retras fără justificare legală din contul de casă al acestei societăţi, suma de 9.830.000 lei, iar la data de 30.12.2011 suma de 3.900.000 lei, iar pentru a da aparenţă de legalitate acestor retrageri a înregistrat în evidenţele societăţii antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 1648 din 18.05.2012 incheiat intre Ioan Neculaie si SC Fotbal Club Brasov S.A prin care primul s-a obligat, în schimbul sumei de 4.156.400 euro, să transfere proprietatea asupra a două terenuri din extravilanul comunei Sânpetru, jud. Braşov, pe care acesta le achiziţionase în data de 20.09.2011 cu suma de 871.346, 41 lei, bunul fiind vândut, astfel la un preţ de peste 20 de ori mai mare faţă de preţul de achiziţie", au acuzat, în 2016, procurorii.
Decizia instanţei braşovene nu este definitivă şi poate fi atacată în apel. În anul 2017, afaceristul a mai fost condamnat, de Curtea de Apel Braşov, la o pedeapsă de doi ani cu închisoare, într-un dosar întocmit pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, notează Agerpres.
Vezi și - ANAF începe executarea silită a lui Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News