"În teatru există aşa zisul efect de apă, de clipocit pe faţă. Sunt aparate care fac efecte de valuri, etc. Cel mai bun aparat care există este o ramă cu un pic de folie deasupra, cu care prinzi un reflector şi luminezi faţa actorului. Să ştiţi că nu poate fi înlocuită, am încercat cu o mie de reflectoare. Acel efect obţinut nu poate fi înlocuit.
După cum luminarea cu reflectoare de tip vechi, adică nu LED-uri, este ceva ce nu poate fi înlocuit. Există un efect şi o viaţă a luminii... Efectele frumoase sunt cele rudimentare, dar care trezesc acelaşi sentiment de spectaculos. Este extraordinar!
Vă dau un exemplu. Bătăile în teatru se fac cu acelaşi băţ crestat în două încă din vremea Renaşterii.
(...) Până la urmă toate soluţiile se află în textul dramatic", a declarat Adriana Grand la DC NEWS TV.
"Înţeleg de ce se spune că PET-urile vor rezista mai mult decât noi"
Val Vâlcu a adus aminte, astfel, de costumele din piesa Visul, despre care Adriana Grand spune că este un teatru într-un teatru.
"Acolo erau două tipuri de costume, chiar trei. Erau persoanele aşa zis civile, Curtea, personajele din vis, din pădure, şi era grupul de meşteri care şi-a improvizat scena. Şi acolo ne-am gândit din ce ar improviza amatori. De asta am apelat la cutii de Coca Cola, la cartoane, la templul acela din sticle... câte sticle am strâns. Am dat anunţ în teatru şi peste tot să ne ajute cu PET-uri. A fost destul de dificil, pentru că trebuia să le reparăm la fiecare spectacol. Dar PET-urile alea sunt ceva incredibil. Nu pot fi nici lipite, nici distruse. Înţeleg de ce se spune că vor rezista mai mult decât noi", a mai precizat Adriana Grand.
De ce moare teatrul românesc? Adriana Grand: N-are rost să ne minţim, suntem la periferia societăţii
Adriana Grand, scenograf român de teatru, operă, marionete și televiziune, grafician si designer publicitar, a vorbit la DCNews despre starea actuală a teatrului românesc dar şi provocările pe care le-a întâlnit de-a lungul carierei sale. Aceasta crede că, în momentul de faţă, cultura în România este pe o pantă descendentă, mai cu seamă segmentul teatru.
"Din păcate, asistăm la o involuţie a culturii teatrale. Poate că nici nu e din cauza politicului sau finanţărilor, eu cred că e şi un mers firesc. Teatrul tinde tot mai mult să ajungă spre periferia societăţii. Pe când în anii '90, contrar a ce se crede, noi am reuşit să facem atunci cele mai percutante spectacole. În afară de o cenzură mai mult asupra textului, am fost destul de liberi în exprimarea artistică, altminteri. La "Iaşi în carnaval", în '89, poate că a existat şi un fel de rezistenţă ascunsă. Am jucat o dată pe 1 decembrie şi apoi s-a interzis spectacolul. Publicul chiar credea că facem trimitere la soţii Ceauşescu, lumea era chitită pe asta - cum că actorii critică regimul - şi, pe bună dreptate s-a spus că teatrul era pe atunci una din supapele prin care se scurgeau nemulţumirile oamenilor" a mărturisit Grand.
Teatrul e mai mult decât clipă, e artă. Și clipa este doar atunci importantă când te întâlnești cu scena: tu, ca spectator, și actorii pe scenă. Din păcate, statisticile arată că a crescut numărul românilor care merg la cinematograf și a scăzut numărul spectatorilor la teatru. Iar la nivel național suntem, în continuare, în urma mediei europene, în ceea ce privește fondurile alocate culturii: 20 de euro/persoană în România și 100 de euro/persoană în Uniunea Europeană. "Întrebarea este - cu ce poţi tu, ca teatru, să concurezi cu tot ce e în jur în ziua de astăzi? Omul stă acasă şi butonează, are milioane de posibilităţi să se delecteze. Unele, ce-i drept, mai slab calitative, dar poate că şi gustul omului se strică şi pretenţiile-i scad. Dar în teatru e chestiunea asta a contactului direct, asta mai avem noi. Şi-atunci răspunderea mi se pare foarte mare" a mai spus omul de teatru, Adriana Grand.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
