EXCLUSIV Adevărul despre pantera neagră și drama românilor pe care nu-i aude nimeni. Zilele lor au devenit o luptă pentru supraviețuire

Autor: Anca Murgoci

După 11 zile de haos, patrule, apeluri 112 și suspiciuni pe urme de... câine, misterul panterei e la fel de gros ca blana ei: Nu s-a găsit nimic. Și totuși, e peste tot. A apărut în Bulgaria, în Puieni, la Istru.

Dar hai să fim sinceri: DC News a avut dreptate. Când noi vorbeam despre singura panteră care există în România, aia roz, ei încă o căutau pe aia neagră.

Românii nu mai fugeau de taxe, ci de pantere negre. La primele suspiciuni, s-a cerut intervenția Jandarmeriei.  Într-o lume în care știrile se viralizează mai repede decât adevărul, pantera devine simbol: al fricii, al isteriei, al faptului că, între un incendiu și un raport despre inflație, preferăm adrenalina unei feline imaginare. Și dăm share. Chiar dacă nu exista nici măcar o poză cu pantera. Unii ziceau că au văzut-o, dar nimeni nu a pozat-o.

Cultura e subfinanțată, dar folclorul merge brici. Avem memorie scurtă și imaginație lungă. Pantera Roz râde. De pe YouTube. Restaurată HD, simpatică și legală. E singura panteră de încredere. Restul? Clickbait cu colți. În România, orice e posibil.

Poate că era un câine. Poate o pisică pe steroizi. Poate că pantera e deja în Parlament, ascunsă în Comisia de Buget. Dar un lucru e cert: Când pantera dispare, rămâne golul. Și în acel gol ne grăbim să punem frică, glume, conspirații și analize pe surse.

România e țara unde o felină invizibilă a reușit să unească presa, autoritățile, jandarmii și gospodinele de pe Facebook într-o misiune comună: Să prindă ceva ce, probabil, nu există...

În loc să rezolvăm adevăratele probleme, noi ne ferim de pantere imaginare

În timp ce Bulgaria își caută pantera pierdută și Giurgiu o „prinde” la telefonul 112, România reală tremură noapte de noapte în fața unui alt animal: Ursul brun.

În loc să ne luptăm cu urșii care coboară seară de seară în stațiuni și sate, noi vânăm feline negre imaginare. O alegere tâmpită și complet ruptă de realitate. Ce-i drept... românii chiar se luptă cu urșii. Conducătorii noștri nu prea se luptă. Îi doare în cot. Se uită fără reacție la un spectacol grotesc. 

Ursul face rondul la tomberoane sau dă iama în gospodării. Nu se mai teme de nimic. Nici de petarde, nici de polițiști. Iar copiii cresc cu ideea că „ursul e pe stradă” e la fel de normal ca „traficul e aglomerat”.

De ce nu se mai tem urșii de om? Simplu. Pentru că din 2016, vânătoarea a fost interzisă. Și nicio altă soluție coerentă nu i-a luat locul. În lipsa unui pericol real, ursul nu mai fuge. Nu mai pleacă. Rămâne. Își face tabieturile. Și, încet, noi devenim o parte din peisajul lui, nu invers.

Urșii tineri nu mai au nicio frică. Am creat generații de urși care nu mai disting pădurea de parcare. Și apoi ne întrebăm de ce vin.

Pantera? E o glumă. Ursul? E o tragedie

În Lopătari, județul Buzău, o ursoaică face ravagii. Oameni în vârstă nu mai ies din casă după apus. Garduri rupte, cotețe devastate, purcei furați. Asta nu e clickbait. E realitate. Dar nu e virală. Pentru că e greu de digerat.

În schimb, pantera... ce frumos sună! Exotică. Periculoasă. Instagramabilă. Și, cel mai important: Nu există, deci nu deranjează pe nimeni. E perfectă pentru titluri, meme-uri și panică de weekend.

Ne paște pantera imaginară, dar ursul ne mănâncă liniștea. Într-o țară unde RO-ALERT e notificare de seară, iar grija autorităților pare direcționată mai degrabă spre PR decât spre soluții reale, e clar că România a intrat într-o nouă epocă: Epoca felinei invizibile și a ursului prea vizibil.

Așa că da, să râdem de panteră. Dar să nu uităm că în timp ce râdem, oamenii trăiesc în frică reală. Iar conducătorii ne promit reforme... cu gheare de pluș.

VEZI ȘI: Legea protejează urșii, nu oamenii. Strigătul disperat al locuitorilor din Buzău. Mânzălești și Valea Slănicului - din peisaj de basm, în scenă de groază

VEZI ȘI: EXCLUSIV  Povestea unui concediu în Poiana Brașov: Teoria conspirației sau doar România reală. Ce te așteaptă după apus

O știre care e chiar reală: Șeful Salvamont Predeal a fost atacat de urs în plină stradă

Vânătorul Dragoș Hârjoabă a vorbit despre problema urșilor în România, după ce șeful Salvamont Predeal a fost atacat, recent, de un animal în plină stradă. Șeful Salvamont a ajuns în stare gravă la spital. Asta e chiar o știre reală, în timp ce noi vânăm pantere negre..

În ultimii ani, ne-am obișnuit ca de fiecare dată când apar probleme în care este implicat un urs, ONG-urile de mediu să arate cu degetul, dacă nu direct către cel afectat, către om în general, fie că i-a redus habitatul prin defrișări, fie că l-a hrănit. Deși astfel de argumente pot părea veridice, ele sunt în mare parte niște minciuni prin omisiune. În opinia vânătorului Dragoș Hârjoabă, ONG-urile de mediu sunt principalele vinovate de conflictele tot mai dese dintre om și urs.

„Aceste ONG-uri, care reclamă pe oricine în afara entităților lor, sunt principalul vinovat și răspunzător pentru această schimbare de comportament a ursului. După opt ani în care vânătoarea a fost oprită, specia urs a devenit o specie agresor. Nu e neapărat vina ursului, ursul doar a văzut că poate intra în habitatul omului fără să pățească mai nimic.

Dacă ar fi să facem o paralelă cu omul, ne aflăm în situația clanurilor de interlopi, care au observat că nu li se întâmplă nimic, doar din când în când unul dintre ei mai ajunge la închisoare, în timp ce restul își continuă activitatea infracțională“, a explicat Dragoș Hârjoabă.

Cum se poate normaliza relația om-urs?

Vânătorul a explicat că relația om-urs trebuie să redevină una naturală, anume de frică a animalului, frică ce a fost cultivată de-a lungul a mii de ani și a fost distrusă în mai puțin de un deceniu. Dragoș Hârjoabă a demontat și retorica potrivit căreia pădurile au fost defrișate și urșii nu mai au habitate, motiv pentru care intră în localități.

„Este nevoie de vânătoare pentru ca ursului să-i revină frica ancestrală față de om. Sutele de ani în care strămoșii noștri au cultivat frica „fiarei” au fost distruși în opt ani de management bazat pe mintea unor pensați cu gleznele goale, care nu își asumă niciodată răspunderea pentru actele lor.

Niciodată această specie nu va fi una cuminte decât dacă va avea frică! Punct! Restul sunt povești. Cine zice că nu avem păduri să închirieze un elicopter și să se plimbe peste țara asta. Va fi surprins să vadă cât de ușor a fost manipulat“, a mai zis Dragoș Hârjoabă.

În același timp, în natură există în prezent un număr ridicat de urși mari, cu habitate extinse, care au împins alți urși mai tineri către zonele marginale ale pădurii. Dragoș Hârjoabă consideră că aceste exemplare ar trebui vânate, inclusiv prin tehnici ancestrale, astfel încât animalul să dobândească din nou o frică naturală de om și să nu se mai apropie de localități.

„Este necesară și vânătoarea la goană, așa cum se făcea înainte, o vânătoare în care ursul era „alicit” și prindea frică, în paralel cu vânătoarea la observator, care are rolul de a extrage urșii mari și teritoriali, cei care îi alungă pe cei tineri în afara pădurii.

Astăzi, cotele de recoltă permit extragerea doar a urșilor de dimensiuni medii, deoarece autoritățile se tem de „deștepții” care au tot vehiculat în media ideea de „trofeu”. Totuși, ar trebui extrași cu precădere urșii mari pentru a face loc celor mai mulți“, a conchis Dragoș Hârjoabă.

Pe 30 martie, șeful Salvamont Predeal era atacat de un urs pe o stradă din stațiunea montană şi rănit extrem de grav. Bărbatul a fost dus atunci la spitalul din Brașov, unde a suferit și un stop cardio-respirator

La scurt timp după aceea, el a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, și dus direct în Secţia de Terapie Intensivă, unde a fost intubat şi ventilat.

Medicii erau, la acea vreme, prudenți în privința șanselor sale de supraviețuire. El prezenta multiple traumatisme cranio-faciale și toracice, plăgi la cap și față, fracturi ale mandibulei și mai multe fracturi costale.

La două luni de la gravul incident, Salvamont Braşov a anunţat care este starea de sănătate a bărbatului atacat de urs la Predeal.

„Mihai a depăşit starea critică. Este conştient în acest moment. Continuă să respire cu ajutorul unui aparat, dar se mişcă singur, se înveleşte şi se dezveleşte, numără pe degete până la cinci şi arată acest lucru cu mâna.

Încă nu vorbeşte, dar cu siguranţă suntem pe drumul cel bun. Doctorii sunt optimişti acum, sunt mulţumiţi de modul în care au decurs operaţiile prin care a trecut, iar în perioada următoare va fi supus unei noi intervenţii chirurgicale.

Cu toate acestea, pare că ne îndreptăm spre bine. De asemenea, înţeleg că urmează o perioadă lungă de recuperare, dar aceasta va începe în curând, iar cu siguranţă totul va fi bine! Vă mulţumim tuturor pentru susţinere şi sprijin”, au transmis colegii şefului Salvamont Predeal.

Între timp... noi ne luptăm cu panterele negre și roz. Fiind imaginare, e mai ușor să le vânăm...