Unde mergem la cumpărături în ziua de Paște

supermarket
supermarket

Persoanele care nu au reușit să se aprovizioneze cu tot ceea ce au nevoie pentru a sărbători Paștele, pot profita, sâmbătă, de programul prelungit al celor mai multe dintre hipermarket-uri și supermarket-uri. În schimb, bucureștenii pot merge la cumpărături inclusiv duminică, dar nu oriunde, ci numai în patru unități Mega Image și un hipermarket Real. Luni, unitățile comerciale vor funcționa după un orar scurt. 

Potrivit stiri.yahoo.com, în prima zi de Paște, Mega Image situat la București Mall va funcționa între 14.00 și 22.00, în timp ce Mega Image Unirii, Muntenia și City Mall vor avea un program normal.

Sâmbătă, magazinele au un program de la 7.30 sau 8.00 și până la 20.00, iar luni acestea vor funcționa de la 10.00 la 18.00, cu câteva excepții, respectiv magazinele care se închid fie la 20.00, fie la 22.00.

Unitățile Mega Image Glucoza, Expoziției, Copilului și Preciziei vor fi închise atât duminică, cât și luni.

Real Cotroceni, deschis de Paște

Pentru sâmbătă, magazinele Real vor fi deschise până la ora 20.00, însă, în ziua de Paște singura unitate deschisă va fi Real București Cotroceni, în intervalul 14.00 – 22.00, pentru ca de luni, toate magazinele retailer-ului să revină la programul normal.

Carrefour, Metro, Auchan și Cora, închise de Paște

Hipermarketurile Carrefour vor avea deschis, sâmbătă, doar până la ora 19.00, în timp ce magazinele Metro vor funcționa doar până la ora 16.00.

Luni, magazinele Metro vor fi deschise în intervalul orar 8.00 - 16.00, iar de marți, revin la program normal.

La Auchan și Cora, clienții își pot face cumpărăturile până sâmbătă la ora 18.00.

În București, Auchan-ul își reia de luni programul normal de funcționare, de la 8.00 la 22.00. Excepție fac magazinele din Cluj, Timișoara și Craiova care se vor deschide de la ora 10.00, iar la Suceava, de la ora 9.00.

La hipermarketul Cora, clienții vor putea reveni, luni, la cumpărături între ora 10.00 și 21.00.

Program de funcționare Penny Market și Kaufland

Sâmbătă, Penny Market va funcționa în intervalul orar 8.00 și 19.00, cu o singură excepție: magazinul din Cluj va funcționa sâmbătă până la ora 21.00.

Luni, magazinele Penny Market își reiau activitatea după un program scurt, de la 9.00 la 17.00.

Tot sâmbătă, magazinele Kaufland vor avea deschis până la ora 18.00, iar în a doua zi de Paște, unitățile vor avea un program de funcționare în intervalul orar 9.00 - 16.00.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel