Un copil autist în vârstă de 3 ani a supraviețuit singur timp de patru zile, pe malul unui pârâu.
Un băiețel de trei ani, autist și care nu vorbea, a fost găsit la patru zile după ce a dispărut de acasă. Băiatul a fost găsit pe malul unui pârâu din apropierea casei, într-o zonă rurală din New South Wales, Australia, scrie The Guardian. Tatăl lui Anthony „AJ” Elfalak a povestit că este un miracol faptul că micuțul a fost găsit viu.
“Este un miracol. A fost mușcat de furnici, a căzut, dar este în viață. Trăiește. Este uimitor”, a spus el.
A three-year-old child missing on a rural property in the Hunter region since Friday has been located following a large-scale search.https://t.co/VrlVwL4sYW pic.twitter.com/byOXFCiD1j
— NSW Police Force (@nswpolice) September 6, 2021
Polițiștii credeau că nu îl vor mai găsi
Tracy Chapman, reprezentantă a poliției, a declarat că băiatul bea apă dintr-o baltă în momentul în care a fost observat de echipa de salvare dintr-un elicopter.
„Cu cât durează mai mult, cu atât te temi nu vei obține un rezultat de genul acesta ... este o poveste frumoasă pentru întreaga comunitate”, a spus ea.
Chapman a precizat că cel mai probabil anume accesul la apă l-a ajutat pe AJ să supraviețuiască singur atâtea zile. Oamenii legii cred că băiatul a stat în acele tufișuri în toate zilele în care a fost dispărut.
BREAKING | AJ is eating and drinking and in good spirits. He was found near Yango Road, next to a creek @7NewsSydney https://t.co/cmWf5EkgS2
— Laura Banks (@laurakatebanks) September 6, 2021
Un purtător de cuvânt al ambulanței NSW, Gerry Pike, a declarat că în afară de unele răni la picioarele inferioare ale băiatului, starea sa a fost „remarcabilă”, având în vedere cât a fost singur. Temperaturile au scăzut până la 6 grade în cele trei nopți în care AJ a lispit. Acum și polițiștii și localnicii vorbsc despre o minune că micuțul a supraviețuit. Medicii au povestit că băiatul a adormit imediat după ce a fost preluat, iar primul lucru pe care l-a făcut atunci când s-a trezit a fost să ceară de mâncare.
"A mâncat aproximativ trei felii de pizza și o banană, așa că este destul de bun.", au spus aceștia.
Părinții băiețelului au mărturisit că în toate cele 4 zile în care și-au căutat cu disperare copilul, au sperat că băiatul va fi bine și că îl vor găsi viu și nevătămat.


