€ 5.1417
|
$ 4.3965
|
Curs valutar: € 5.1417
|
$ 4.3965
 

Trump refuză vesta antiglonț: "Nu vreau să par mai gras"
Autor: Dana Mihai

Președintele american Donald Trump. In spatele sau este drapelul american Președintele american Donald Trump. Sursa foto: Agerpres

Preşedintele american Donald Trump a mărturisit joi, la cinci zile după ce a supravieţuit unei noi tentative de asasinat la adresa sa, că nu îi surâde ideea de a purta o vestă antiglonţ, despre care spune că nu i-ar avantaja silueta, informează AFP şi Reuters.

Întrebat dacă ar purta o vestă antiglonţ, Trump nu a părut deloc încântat de idee.

"Nu ştiu dacă vreau să arăt ca şi cum aş avea cu 10 kilograme mai mult", i-a spus miliardarul republican unui reporter care l-a întrebat dacă se gândeşte să poarte echipament de protecţie.

Întrebarea a apărut, potrivit presei americane, de când Donald Trump, în vârstă de 79 de ani, a supravieţuit unei tentative de asasinat sâmbătă seara, la Gala anuală a corespondenţilor de la Casa Albă, desfăşurată la Hotelul Hilton din Washington.

"Am fost întrebat despre asta", a confirmat Trump. "Este ceva ce merită studiat. Pe de o parte, ar însemna să cedez în faţa unui element negativ. Deci nu ştiu", a spus el.

Atacatorul, arestat înarmat

Cole Allen, un profesor californian în vârstă de 31 de ani, puternic înarmat, a fost arestat sâmbătă în timp ce încerca să pătrundă cu forţa în sala de bal unde preşedintele SUA şi înalţi oficiali din administraţia sa se aflau, alături de elita politică şi mediatică de la Washington.

Aceasta a fost a treia tentativă de asasinat împotriva lui Trump în ultimii doi ani.

Citește și: Imaginile cu atacul asupra lui Donald Trump, publicate de autoritățile americane / video

Este de notorietate faptul că fostul dezvoltator imobiliar, cu părul blond şi tenul portocaliu, face mare caz de aspectul său fizic, scrie AFP. Mare iubitor de hamburgeri, Trump a slăbit de la revenirea la Casa Albă. La ultimul său control medical din aprilie 2025, a cântărit 103 kg, comparativ cu 114 kg în 2019, în timpul primului său mandat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close