Traian Băsescu îl amenință din nou pe Bogdan Chirieac

basescu ameninta
basescu ameninta

Președintele suspendat, Traian Băsescu, invitat luni seara la emisiunea „Sub semnul întrebării”, difuzată de B1 TV, nu a scăpat ocazia de a-l amenița pe jurnalistul Bogdan Chirieac, dar și pe cei doi lideri ai USL, Crin Antonescu și Victor Ponta.  „O paiaţă şi un plagiator fac jocuri politice în interesul lor și al lui Voiculescu”, a declarat Băsescu.

„Îmi permit să spun: abia acum vine criza! O paiaţă şi un plagiator fac jocurile în ţara asta, în interesul lor și al lui Voiculescu, în condiţiile în care agricultura are de suferit din cauza secetei, în condiţiile în care fluctuează cursul valutar, în condiţiile în care situaţia în Europa e din ce în ce mai grea. Un grup de pușcăriabili își bat joc de stabilitatea acestei țări. Este revoltător și nu poate rămână fără răspundere o asemenea acțiune. Niște indivizi au pus deasupra interesului național de stabilitate, interesele lor să nu ajungă în pușcărie, sau ego-ul unora dintre ei, să ajungă în funcții”, a spus Băsescu.

 Acesta a mai spus că nu refuză coabitarea cu USL, însă Victor Ponta s-a eutoxclus.

 „Eu nu îl exclud pe Ponta de la coabitare, s-a autoexclus. Îl va tunde USL-ul pentru că n-are cum să-l mențină. Se uită o Europă întreagă la el".

Președintele suspendat a declarat în  continuare că după ce a căzut Guvernul Ungureanu n-a mai încercat un Guvern PDL pentru că "risca să prelungească instabilitatea și atunci am spus: domnilor, aveți majoritatea în Parlament, guvernați. De ce credeți că n-am scos o vorbă. N-am vrut să creez niciun fel de conflict. Exact în numele stabilității și interesului național. Care a fost rezultatul? Pușcăriabilii au spus că a sosit momentul. Și cum aveam și un plagiator , un hoț, s-a alăturat și el, pentru că nu Ponta a fost motorul inițial. Crin Antonescu bătea din pinteni de mult, și bine sfătuit de morsa competentă, că au toți, Chirieac, mare jurnalist altfel", a declarat președintele suspendat, Traian Băsescu.

"Nişte oameni politici mici pentru o țară  mare. Nu pot să-i iert pentru ce i-au făcut României.Eu pentru poporul asta care mă înjură m-am sacrificat spunând adevărul, pentru că poporul a fost obișnuit să fie mințit", a mai declarat Băsescu

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel