Țiganii, o amenințare pentru mai mult de o treime din români

tigani agresivi
tigani agresivi

Peste o treime din români (36%) consideră că țiganii pot deveni o amenințare pentru țară, conform unui sondaj CCSB intitulat "Stereotipurile la adresa romilor". Procentul este în creştere, dat fiind faptul că la ultimul sondaj asemănător, realizat în anul 2002, cifra era de 34%.

Potrivit sondajului, 44% dintre subiecţi consideră că romii sunt hoţi. Procentul e însă în scădere faţă de cel din 2002, când 46% susţineau acest lucru. Au crescut totuşi procentele în ceea ce priveşte eticheta de "leneşi" ( 43% în 2010, 40% în 2002). O diferenţă majoră faţă de anul 2002 se constată la eticheta "înapoiaţi". În 2002, 21% dintre subiecţi considerau că romii sunt înapoiaţi, faţă de doar 13%, cât relevă sondajul din 2010.

După cum arată datele sondajului, doar 34% dintre subiecţi ar fi de acord ca romii să facă parte din familia lor. Procentul este însă mai mare faţă de cel din 2002, când doar 23% au dat acelaşi răspuns. De asemenea, 57% ar fi de acord să aibă prieteni romi, faţă de 41% în 2002, 59% ar fi de acord să-i aibă ca vecini, faţă de 48% în 2002.

Pe de altă parte, 68% dintre cei intervievaţi consideră că romii fac mai multe infracţiuni decât românii. Un procent de 52% consideră că romii fac infracţiuni pentru că aşa le este obiceiul, iar 13% cred că o fac pentru că sunt săraci. Totodată, 60% dintre subiecţi sunt de părere că romii nu sunt mai săraci decât românii, iar 71% sunt de acord cu afirmaţia că romii nu-şi dau copii la şcoală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel