Un cinema pur, cu o forţă a imaginilor, cu o poveste spusă cu patos, cu intensitatea interpretărilor este marele învingător al celei de a 74-a ediţii a Mostrei de la Veneţia. În verdictul juriului condus de Annette Bening răzbat temele şi problemele cu care se confruntă lumea de ieri şi de azi. Şi totuşi, niciun premiu nu are o motivaţie strict politică, niciun film nu are aerul unui manifest ideologic, niciun regizor sau actor nu simte nevoia de a sublinia o idee sau o apartenenţă.
Imaginile vorbesc, aşa cum o dovedeşte mexicanul Guillermo Del Toro care, cu The Shape of Water, delicata sa fabulă despre iubire şi, în acelaşi timp, o odă adusă diferenţelor dintre oameni şi un antidot contra fricii şi cinismului, plasată în timpul Războiului Rece şi centrată pe relaţia dintre o fată mută şi o creatură acvatică, şi-a adjudecat un foarte meritat Leu de Aur.
“Cred în viaţă, în dragoste şi în cinema şi dedic această recunoaştere tuturor regizorilor latino-americani, amintindu-le că lucrul cel mai important este păstrarea credinţei şi a purităţii, chiar şi atunci când pare greu să mergi înainte. Şi apoi vreau să-l amintesc pe Sergio Leone, marele maestru căruia îi datorez atât de mult”.
Charlotte Rampling recompensată cu Coppa Volpi
Cinema-ul italian, prezent în forţă la această întâlnire, cu patru titluri în Concurs şi o mulţime de opere în toate celelalte secţiuni, sărbătoreşte şi el acest moment graţie interpretării Charlottei Rampling în Hannah, recompensată cu Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă în coproducţia franco-belgiano-italiană a tânărului regizor italian Andrea Pallaoro, şi datorită biopicului Nico, 1988 de Susanna Nicchiarelli, declarat cel mai bun film în secţiunea Orizzonti, decizie la care a contribuit Trine Dyrholm în rolul icoanei rock a trupei Velvet Underground. “Dacă filmul este frumos, a spus regizorul, este meritul ei”.
Leul de Argint a fost conferit israelianului Samuel Maoz care, în Foxtrot, descrie printr-o poveste cu aer claustrofobic în trei acte, momentele cruciale ale poporului său.
“Foxtrotul este un dans cu mulţi paşi şi multe mişcări, dar caracteristica lui constă în faptul că se sfârşeşte întotdeauna în acelaşi punct în care a început”, a afirmat regizorul.
Coppa Volpi pentru interpretare masculină Kamel El Basha
Coppa Volpi pentru cel mai bun actor a mers la Kamel El Basha, protagonistul filmului The Insult al libanezului Ziad Doueri, care pune în scenă un litigiu banal între un muncitor palestinian şi un locuitor creştin, ce investighează rădăcinile unui conflict fără soluţie.
“Am jucat întotdeauna în teatru, chiar dacă numai pentru spectatorii palestinieni care, de 30 de ani vin să mă vadă, iar eu nu mai sunt acolo”.
Leul de Argint, Premiul juriului, pentru Foxtrot de Samuel Maoz
Leul pentru cea mai bună regie a fost câştigat de tânărul cineast francez debutant Xavier Legrand (care a cucerit şi Leul Viitorului Luigi De Laurentiis) pentru filmul Jusqu’à la garde, o cronică a despărţirii traumatizante dintre un soţ agresiv şi soţia sa care încearcă să-şi protejeze fiul. Un strigăt emoţionant şi vibrant.
Premiul Special al Juriului a fost decernat peliculei Sweet Country de Warwick Thornton.
Premiul pentru Cel mai bun film în categoria Orizzonti, Susanna Nicchiarelli
Pelicula cea mai subevaluată a fost Three Billboards Outside Ebbing, Missouri, regizată de Martin Donagh şi primită cu aplauze şi ovaţii de critică şi de public, răsplătită cu un Premiu pentru scenariu, puţin faţă de valoarea producţiei, după părerea criticilor, care subliniază şi prestaţia protagonistului Frances McDormand.
Premiul Orizzonti pentru Cea mai bună regie: Edoune Tarikh şi Bedoune Emza pentru Vahid Jalilvand
Premiul Special al Juriului Orizzonti: Caniba de Erena Paravel şi Lucien Castaing –Taylor
Premiul Venetia Classici pentru cel mai bun film restaurat: Idi i Smotri de Elem Klinov
Venetia Classici pentru cel mai bun documentar despre cinema: The Prince and the Dybbuk de Elwira Niewiera şi Piotr Rosolowski
Premiul pentru cel mai bun scenariu, Martin McDonagh
Viitorul cinematografului, pe lângă Premiile acordate filmelor din secţiunea Venice Virtual Reality, a fost considerată privirea aproape copilărească a tânărului Charlie Plummer, sensibilul protagonist din Lean on Pete, povestea unui băiat asupra calului său şi a unei lumi unde uneori este foarte dificil să-ţi găseşti un loc.
Premiul Marcello Mastroianni ia revenit lui Charlie Plummer
Premiul său, dedicat noilor talente, poartă numele lui Marcello Mastroianni: “Sper să le calce pe urme”.
O mare absenţă, speranţa în viitor
Un articol intitulat Ultimele ştiri din Lagună: Sfârşitul lumii este aproape, criticul Alberto Mattioli conturează un bilanţi oarecum ironic al Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia
În cele 21 de titluri aflate în concurs s-a înregistrat o mare absenţă: speranţa în viitor. Lumea arătată la Veneţia este mereu mai bătrână, asediată de emigranţi şi fără speranţă în viitor.
Dacă am încerca un prim bilanţ, acesta s-ar referi nu la situaţia artei, ci la cea a Globului. Şi, cinstit vorbind, nu sunt motive de bucurie. Chiar împărţirea pe genuri spune multe. S-ar părea că la festival râsul este un păcat de neiertat, ca în Numele trandafirului. Dintre cele 21 de filme în concurs, unul singur este o comedie: Ammore e malavita. Au fost mult mai numeroase documentarele şi au prevalat producţiile cu diferite titluri dramatice: 18, adică 85,7%.
Trine Dyrholm în Nico 1988
A fost, de asemenea, un festival europocentrist: 10 filme au venit din Europa, 7 din America, unul a fost israelian, unul australian, unul chinezesc şi unul japonez.
“Occidentul, aşa cum ştim, este mereu mai îmbătrânit şi mai obosit chiar dacă este greu de înţeles “dacă este bătrân pentru că este obosit sau este obosit pentru că este bătrân. Aproape toată lumea a fost de accord că am văzut în acest an o Mostra a celor bătrâni, cu un covor roşu care, în unele seri, părea o casă de odihnă”.
Bătrâni au fost şi cei doi idoli premiaţi cu Leul pentru carieră, Jane Fonda şi Robert Redford. Bătrâni şi cei doi protagonişti ai filmului lui Virzi, Helen Mirren şi Donald Sutherland. Bătrână a fost şi perechea care în La villa a lui Guédiguian decid să-şi sfârşească viaţa tinereşte, mai curând decât să încerce să dea un sens unei vieţi care nu-l mai are. Ca o bătrână regală, şi extraordinara Judi Dench în dragostea senilă a Reginei Victoria pentru servitorul indian.
Bătrân cu note melancolice şi Michael Caine care, în My Generation, plânge acea swinging London a fabuloşilor Ani 60.
Xavier Legrand - Leul de Argint pentru cel mai bun regizor
În rest, are dreptate Direcorul Mostrei, Alberto Barbera, care a remarcat că filmul povesteşte societatea noastră şi că aceasta este o societate a oamenilor în vârstă, cu toate problemele lor şi, implicit, a lumii în care trăim.
Dar, între timp, la Villa Arzille se măresc masele mereu mai dense de migranţi, tineri şi plini de o disperată energie. Documentarul lui Ai Weiwei, Human Flow, a cărui excludere de pe lista premiaţilor a surprins, povesteşte că, fie că ne place sau nu, dincolo de mica noastră lume bogată se află o maree umană decisă să pătrundă în ea. Desigur, nu este un film care prezice o bună primire. În deja amintitul La villa, sosirea celor trei mici sirieni consolidează o familie divizată, în timp ce în L’ordine delle cose de Andrea Segre protagonistul este un funcţionar de la Interne, implicat în emigrarea clandestină.
Premiul Orizzonti pentru cea mai bună regie - Vahid Jalilvand
Dacă citeşti notele lui Darren Aronofsky despre Mother!, un thriller psihologic cu Javier Bardem şi Jennifer Lawrence, o listă a tuturor lucrurilor care nu merg în lumea aceasta, te deprimi imediat, ceea ce i se întâmplă de altfel şi privitorului filmului. Regizorul lansează o critică împotriva modernităţii, abordând în mod simbolic subiecte precum suprapopularea sau exploatarea planetei, inegalităţile, dar şi dragostea. “M-am trezit într-o dimineaţă cu această senzaţie de nelinişte, întrucât trăim într-o stare de negare a perspectivelor, şi am văzut cum izvorăşte acest film ca un vis delirant”, afirma regizorul la prezentarea filmului Mother.
Pelicula nu a lăsat pe nimeni indiferent şi, deşi a fost primită cu multe aplauze, în sală s-au auzit şi fluierături.
Regizorul peliculei First Reformed, Paul Schrader, a declarat în conferinţa de presă că nu mai este mult până la sfârşitul lumii şi că “în mod sigur” umanitatea nu va supravieţui acestui secol.
În sfârşit până şi posibilele remedii la numeroasele nenorociri se dovedesc false.
Premiul Special al Juriului Orizzonti, Warwick Thornton
Ideea din Downsizing de Alexander Payne este genială: deoarece lumea a devenit prea mică pentru toţi, să micşorăm un pic fiinţele, economisind astfel spaţiul şi banii. Totuşi, nici măcar asta nu funcţionează şi astfel, aşteptând inevitabila catastrofă ecologică, omuleţii în format extra mic vor trebui să se ascundă în viscerele Pământului…
Festivalul, într-adevăr, ar trebui să urmeze modelul din acest an, cu o ediţie bogată şi diversificată în care cinema-ul urmăreşte stabilirea unei relaţii cu publicul, abordând Noul şi evitând derivele autodistructive. Veneţia a devenit în ultimii ani o veritabilă rampă de lansare a filmelor care concurează pentru trofeele decernate în sezonul cinematografic de la Hollywood.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
