“Ne aflăm în praetentura dextra a castrului de la Apulum, în spațiul aflat între drumul principal (via principalis) și zidul de incintă estic al fortificației, unde, în anul 2011, cu ocazia lucrărilor de reabilitare urbană în interiorul Cetății, a fost descoperită o clădire de mari dimensiuni. Încăperea cercetată atunci, despre care s-a crezut că reprezintă o parte a unor barăci (pe care acum am denumit-o convențional Sala I) avea fundațiile din piatră de râu legată cu mortar, extinzându-se pe o lungime de 26,6 m și o lăţime de 14,1m. Lăţimea zidurilor era impresionantă, variind între 1,2 m – 1,9 m. Cu ocazia descoperirilor din acest an, teoria inițială a fost revizuită, cercetarea furnizându-ne noi elemente planimetrice și arheologice care ne-au determinat să presupunem că este vorba despre o clădire importantă într-un castru de legiune, mai ales în cazul unuia de dimensiunile celui de la Apulum, băile (thermae) legiunii.” susține dr. Anca Timofan, arheologă în cadrul Muzeului Național al Unirii și responsabilă a cercetării.
Au fost descoperite și fundațiile altor încăperi
“Astfel, am identificat fundațiile altor încăperi, la fel de vaste, dar și ale unor camere încălzite, prevăzute cu hipocaust (sitemul roman de încălzire sub pardoseală). Am constatat cu regret că o parte a complexelor romane au fost afectate nu numai de amenajări datând din sec. XIX, dar mai ales de intervenții contemporane recente, precum introducerea prin ziduri a unor cabluri de telecomunicații.”
“Am descoperit urmele a două cuptoare (praefurnia) care furnizau aerul cald pentru încălzirea spațiilor și a apei. Într-o încăpere am identificat partea inferioară a instalației de hipocaust unde fusese turnată o placă rezistentă, realizată dintr-un amestec special de mortar, cărămidă pisată și pietriș mărunt, în tehnica denumită opus signinum (cocciopesto la italieni). În această placă erau fixate pilae-le hipocaustului, mici colonete de cărămizi care susțineau partea superioară cu pavimentul. Urmele acestor cărămizi au rămas, în cazul nostru, imprimate pe suprafața plăcii, alături de urmele încălțămintei soldaților care au lucrat la amenajarea instalației respective.”
„Descoperirea acestui complex de săli de mari dimenisuni și încăperi încălzite a dus la concluzia că este vorba, cel mai probabil, de termele castrului Legiunii XIII Gemina. Dimensiunile, planimetria dar și amplasarea clădirii în praetentura dextra a castrului ne îndreptățesc și mai mult să presupunem acest lucru. O analogie importantă o putem face, de exemplu, cu situația din castrul legiunii V Macedonica de la Potaissa (Turda) unde termele, cercetate integral, au fost publicate de curând - Termele din castrul legionar de la Potaissa, coord. Mihai Bărbulescu, Cluj-Napoca, 2019 -, oferindu-ne informații valoroase legate de localizarea, planimetria, etapele și organizarea internă a băilor dintr-un castru de legiune. În acest stadiu al cercetării suntem în fața mai multor întrebări privind alimentarea cu apă în castru, planimetria întregului complex, funcționalitatea încăperilor descoperite și modul în care termele din castrul de la Apulum prezintă o organizare internă clasică a spațiului, cu încăperi având diverse utilizări, dar amenajate astfel încât să fie respectat un anumit circuit: de la vestibulum și apodyterium (vestiarul, care posibil să fi fost amenajat în încăperea cercetată în fața Porții a III-a), spre frigidarium (piscina cu apă rece), tepidarium (spațiu de trecere), caldarium (sala cu apă încălzită și prevăzut cu bazine), laconicum (sauna), ș.a.m.d.”
Termele romane, spațiu de igienă și socializare
Este evident faptul că termele romane reprezentau în Antichitate nu numai un spațiu utilizat pentru menținerea igienei, dar și unul de socializare, relaxare și fortificare a organismului, asemănător SPA-ului din zilele noastre. În cazul armatei, prezența băilor era cu atît mai mult o necesitate. La Apulum sunt atestate arheologic până în prezent trei complexe termale romane: unul în praetorium consularis (sediul guvernatorilor Daciei) – “termele mari” - descoperit în urma cercetărilor lui A. Cserni de la sfârșitul sec. XIX – începutul sec. XX, “termele mici” din așezarea civilă a castrului, și termele descoperite în cursul cercetării arheologice preventive din anul 2009 pe str. Miron Costin, deci în arealul municipium-ului Septimium Apulense.
„Întregul complex termal al legiunii de la Apulum este orientat NNV-SSE, aliniindu-se planimetric orientării castrului de la Apulum, dar și altor clădiri importante descoperite pînă în prezent în interiorul fortificației, precum principia sau barăcile soldaților identificate în urma cercetării arheologice din anul 2016 în curtea Comisariatului de Război, cercetare efectuată de către colegii mei, dr. Radu Ota și Cristian Florescu. Perioada de funcționare poate fi presupusă prin corelare cu perioada de maximă activitate constructivă în acest castru începând cu Hadrian (117 – 138 p. Chr.) şi continuând cu Antoninus Pius (138 - 161), până la sfârșitul activității legiunii XIII Gemina în provincie, odată cu retragerea aureliană.”
Complexele romane descoperite în urma cercetărilor din anii 2011 (principia, via principalis, terme), 2016 (barăci), 2019 (terme) în praetentura dextra și în zona apropiată acestui sector (planimetrie pe ortofotoplan realizată de Cristian Florescu)
Din afirmațiile arheologilor rezultă că cercetările preventive din anii 2011 și 2019 au identificat extremitatea estică a complexului termal, din imediata apropiere a zidului de incintă estic al castrului, restul monumentului extinzându-se spre nord și spre vest, în curtea cazărmii militare din vecinătate. Terasa care urmează să se construiască pe această suprafață nu va afecta complexele arheologice identificate. Mai mult, cu ocazia acestui proiect, se vor populariza descoperirile arheologice făcute în acest punct al castrului de la Apulum.
Documentarea fotogrammetrică realizată de dr. Călin Șuteu (Gigapixel Art SRL) a fost esențială pentru obținerea modelului 3D al întregii suprafețe cercetate archeologic. Aceasta a fost efectuată prin alinierea camerelor (375 fotografii de înaltă rezoluție), respectiv generarea norului de puncte rar, norul de puncte dens (88 milioane puncte, medium) și procesarea modelului digital al elevației (DEM). Georeferențierea s-a realizat cu ajutorul a 10 ținte, măsurătorile fiind realizate cu o unitate GPS RTK Leica GG04.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
