Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a făcut un apel către populație să utilizeze cu prudență resursele energetice, în special electricitatea, fapt care ne aduce aminte de ce afirma Nicolae Ceaușescu.
Președintele Iranului Masoud Pezeshkian a cerut populației să aibă prudență în folosirea resurselor energetice, chiar dacă, în acest moment, nu au fost raportate întreruperi majore ale curentului în Teheran.
„Cerem oamenilor noștri dragi o solicitare simplă: să reducă consumul propriu. În loc de zece becuri, aprindeți doar două în casă, ce este rău în asta?”, a spus Pezeshkian, evidențiind că inamicii Iranului vor să transforme stabilitatea actuală în instabilitate socială prin presiunea făcută pe infrastructura critică.
Chiar dacă președintele american Donald Trump a amenințat, de mai multe ori, cu distrugerea completă a rețelei electrice iraniene, acestea nu au fost puse încă puse în practică, sub forma unor pene de curent generalizate.
În mare măsură, Iranul este autosuficient în producția de electricitate. Are patru cincimi din necesar prin arderea gazelor naturale din zăcămintele proprii.
Însă, infrastructura mai veche și lipsa investițiilor străine generată de sancțiunile internaționale prelungite au pus o presiune constantă pe rețea, în special când sunt vârfuri de cerere, forțând autoritățile să facă niște campanii de conștientizare publică, cu scopul de a evita colapsul sistemului.
Pezeshkian a acuzat direct SUA și Ierusalimul că utilizează blocada și loviturile țintite ca instrumente, cu scopul de a „semăna nemulțumire” în rândul populației civile.
În pofida bombardamentelor americano-israeliene ce au vizat puncte strategice, regimul de la Teheran vrea să mențină funcționarea serviciilor de bază, astfel încât să demonstreze reziliența în fața strategiei de „furie economică” a președintelui american Donald Trump.
Apelul președintelui iranian ne duce cu gândul înapoi în timp. Iranul începe să semene cu România din 1989, atunci când Nicolae Ceaușescu îndemna populația să consume mai puțină electricitate și să își pună ‘‘un pulover în plus‘’ pentru a face economie. În anii ’80, pe fondul crizei economice și al dorinței regimului comunist de a plăti rapid datoria externă, Nicolae Ceaușescu a impus o politică dură de austeritate energetică în România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci