€ 5.0928
|
$ 4.3580
|
Curs valutar: € 5.0928
|
$ 4.3580
 

Rețea de români destructurată în Austria: 7 suspecți arestați după furturi pe șantiere, pagube de peste 200.000 euro
Autor: Andrei Itu

un-barbat-care-a-abandonat-o-geanta-cu-explozibili-intr-o-gara-din-berlin--cautat-de-politia-germana_73104300 Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Șapte cetățeni români au fost arestați în Austria, fiind acuzați de mai multe furturi și spargeri comise pe șantiere și la firme din mai multe zone ale țării.

Un grup format din șapte români a fost arestat în Austria. Ei sunt acuzați de o serie amplă de furturi și spargeri făcute pe șantiere și la firme din mai multe regiuni din România. Conform unui comunicat al poliției din Austria Inferioară, prejudiciul total este de aproape 213.200 de euro.

Români arestați în Austria la plecare: anchetă amplă a poliției criminale după luni de investigații

Românii au fost arestați când voiau să părăsească Austria. Investigațiile au fost făcute de Biroul Poliției Criminale de Stat din Austria Inferioară - Unitatea de Investigare a Furturilor. Este instituția care a documentat o activitate infracțională derulată pe parcursul mai multor luni.

Mai exact, polițiștii austrieci se aflau pe urmele românilor încă din iulie 2025. Ancheta are în vedere o serie de spargeri la firme și șantiere din Austria Inferioară, Austria Superioară și Viena.

Suspecții ar fi furat în special tamburi de cablu din cupru și utilaje de construcții. Conform autorităților din Austria, bunurile furate ar fi fost apoi transportate în România pentru a fi revândute, revalorificate.

Interceptați atunci când voiau să fugă în România

Parchetul din Linz a emis un ordin de supraveghere. Suspecții au fost interceptați atunci când încercau să plece din Austria.

„În drum spre România, cei șapte suspecți, cetățeni români cu vârste cuprinse între 29 și 37 de ani, au fost opriți și arestați pe autostrada A1, în apropiere de Oed”, conform unii comunicat. În timpul perchezițiilor, poliția a recuperat prejudiciul, respectiv „rolele de cablu furate și uneltele folosite în comiterea infracțiunii”.

Români arestați în Austria: au recunoscut faptele. Ce a mai scos la iveală ancheta

După audieri, suspecții au „mărturisit în mare parte”, conform poliției austriece. La cererea Parchetului din Linz, suspecții au fost plasați în arest preventiv. Ancheta a scos la iveală și alți doi complici români. De asemenea, au fost emise mandate europene de arestare de către Parchetul din Viena.

22 de infracțiuni în mai multe regiuni din Austria

Suspecții sunt bănuiți de comiterea a cel puțin 22 de fapte penale, respectiv furturi de pe șantiere, spargeri de firme și furturi de utilaje, organizate în perioada iulie 2025 și noiembrie 2025.

Printre cazurile documentate și investigate de poliție se numără: furturi de plăci vibratoare și utilaje de construcții, sustragerea de cupe de excavator, furturi repetate de cabluri de cupru mai multe spargeri în Viena și în zonele de proximitate.

„În seara zilei de 23 noiembrie 2025, suspecții au intrat în Austria din România și au petrecut noaptea la Viena. A doua zi, două vehicule care transportau șapte suspecți s-au deplasat în zona Linz, unde, în noaptea de 25 noiembrie 2025, au comis un jaf la o firmă din St. Florian nr. 4490 și au sustras cabluri de cupru în valoare de 11.000 de euro”, notează Poliția.

Care e valoarea prejudiciului

Conform autorităților, valoarea bunurilor furate se ridică la aproape 210.000 de euro, la care se adaugă pagube materiale de aproximativ 3.200 de euro. Cazul este în continuare investigat de autoritățile din Austria, în colaborare cu Parchetul din Linz și Viena. Ancheta are în vedere stabilirea completă a rețelei și a întregii activități infracționale a grupului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close