EXCLUSIV  Nu o judeca. Nu o ignora. Doar priveşte-o

Maria Dumitraşcu / 26 Martie 2019 / 20:50 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Oriunde te duci, anxietatea e gata să preia controlul. Şi să te facă să uiţi cu desăvârşire de tine şi de realitatea momentului. Să uiţi să fii prezent.

Suferi de anxietate?

Fobie socială– teamă în situaţiile sociale, teama de a fi observat şi evaluat prin prisma performanţelor în plan social, de a vorbi în public? Anxietate generalizată– eşti anxios fără vreun motiv şi te copleşesc grijile atât de mult, încât nu le mai poţi controla şi îţi afectează viaţa? Ai atacuri de panică, simţi că te sufoci şi că vei muri? Suferi de agorafobie– nu poţi ieşi din casă, ţi-e teamă de spaţiile deschise, de mulţimi, ţi-e frică să rămâi singur în anumite situaţii sau locuri publice în care nu poţi fi imediat ajutat în caz de un atac de panică? Ai fobii specifice– o teamă iraţională faţă de anumite obiecte sau situaţii?

Anxietatea este o emoţie normală şi trecătoare, un răspuns firesc al oamenilor la ameninţare şi pericol, la gânduri sau situații inconfortabile și poate fi chiar utilă în anumite situaţii.

Dar uneori anxietatea devine excesivă şi persistentă, trecând de un nivel normal. Persoanele anxioase pot avea orice tip de tulburare de anxietate descrisă mai sus sau mai multe, chiar dacă nu sunt diagnosticate.

 

E timpul să laşi anxietatea să plece

 

Ştiu că e mereu acolo, în întuneric, pregătită să atace pe fiecare drum necunoscut pe care alegi să mergi. De altfel, simţi că face parte din tine. Oriunde te duci, e gata să preia controlul. Şi să te facă să uiţi cu desăvârşire de tine şi de realitatea momentului. Să uiţi să fii prezent.

E peste tot. În necunoscut. În coşmaruri. În obsesii. Printre oameni. În singurătate. În mulţimi. Acasă. În momentele pe care le-ai fi vrut eterne. În insomnii. În clipa în care ai vrea să dormi şi ea îţi şopteşte insistentă şi uşor sadică că viaţa n-are niciun rost, că oricum mori, că moartea nu e ceva ce s-ar putea întâmpla. Că se va întâmpla. Ţie. Şi că noi ignorăm! Ne distragem atenţia cu tot felul de lucruri şi refuzăm să încorporăm în noi adevărul ăsta crud.

Nu te mai consolează nici gândul că tot ce contează e să trăieşti clipa, că în asta constă frumuseţea vieţii, în efemeritatea ei... în eternitatea momentelor trăite. Oricum, nu suntem creaţi în aşa fel încât să ne bucurăm de ceva pentru totdeauna, adică pentru veşnicie.

 

Totul ajunge la saturaţie, avem nevoie mereu de ceva nou pentru a simţi că trăim

 

Altfel, ne deteriorăm, ne dezintegrăm, ne uităm. Până şi setea asta nebună de noutate, de aventură sau de pericol ascunde teama noastră de moarte. Căutăm, inconştient, moartea din teama de ea. Ce absurd. Cum ne atrage. Cât căutăm lucrurile pe care nu le înţelegem şi care ne îngrozesc! Ca să nu ne mai îngrozească atât. Câţi oameni nu s-au sinucis tocmai din frica de moarte? Sau de viaţă. Tot aia. Ne sinucidem, uşor, ca să simţim că trăim şi ca să sfidăm, oarecum, inevitabilul morţii.

 

Până şi în ţigările pe care le fumezi sau în sticla de bere pe care o bei se regăseşte anxietatea

 

Până şi în cana de ceai pe care o bei uneori pentru că îţi dă iluzia, pentru un moment, că ai grijă de sănătatea ta. Anxietatea e până şi în pasiunile tale. Chiar şi în relaţiie tale. Din cauza ei, ai căutat inconştient drumuri pe care le ştiai atât de bine! Drumuri care mereu se sfârşeau şi tu le vedeai finalul chiar dinainte de a păşi pe ele. Şi înaintai cu o voluptate nebună, ştiind ce te aşteaptă, dar refuzând să recunoşti. Teama e răspunsul la toate renunţările tale. E peste tot şi îţi îngreunează paşii. Te sufocă în nopţile în care ai vrea să dormi şi te îndepărtează de somn şi de viaţă. De tine. De ceea ce ai putea să devii. De întregul tău.

Nu o judeca. Nu o ignora. Doar priveşte-o. Cu empatie, cu profunzime, cu spaimă şi mult curaj. Astfel, îi vei cuprinde esenţa şi apoi, rădăcinile şi vei ajunge la clipa în care ea s-a născut în tine. Ca să o înţelegi şi să o accepţi. Ca să preiei controlul. Ştiu că vrei să pleci din locul ăsta gol în care anxietatea capătă din ce în ce mai multă putere. E zona ta de confort, e adăpostul ei, cel care o hrăneşte de atâta timp. Ştii că ei îi place să se facă auzită de fiecare dată când pleci din refugiul vostru. Dar tu îţi faci bagajele şi pleci pe drumuri care te cheamă insistent la ele.

 

O vei mai auzi uneori, n-o să dispară niciodată, dar ecoul ei va fi din ce în ce mai stins. N-o să mai facă zgomot

 

Înainte să pleci, îi laşi şi întunericul în care ai ascuns toate părţile din tine care nu ţi-au plăcut. Pe drumul ăsta pe care ai ales să mergi e doar lumină– conştiinţă de sine. Îi laşi doar întunericul. Nu şi părţile din tine care nu îţi plac. Ele fac parte din întregul tău. Şi le accepţi. Chiar dacă dor. Şi te vindeci. Ştii acum că multe dintre slăbiciunile sau calităţile pe care le vezi în oameni nu sunt, de fapt, decât propriile tale proiecţii asupra lor, acele gânduri despre tine adânc reprimate. Că multe dintre neînţelegerile cu ceilalţi sunt doar propriile tale lupte, dintre lumină şi întuneric... dintre conştiinţa ta şi părţi adânc înăbuşite.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25