Spania anunță noi măsuri, de 9 milioane de euro, pentru cei afectați de prețul ridicat la energie

Foto: Pixabay, de moerschy
Foto: Pixabay, de moerschy

Spania a probat noi măsuri, de 9 miliarde de euro, pentru cei afectați de prețul ridicat la energie.

Guvernul spaniol a aprobat sâmbătă un pachet de măsuri de nouă miliarde de euro, menit să ajute cele mai vulnerabile gospodării să facă faţă creşterii preţului energiei şi majorării inflaţiei. În pachetul de măsuri sunt inclusiv subvenţii pentru transport şi o reducere de 80% a impozitelor la facturile de energie, transmite Agerpres, citând Reuters.

Anunţul vine după ce Executivul a convenit la o reuniune extraordinară un pachet de 5,5 miliarde de euro reprezentând cheltuieli pentru familii şi 3,6 miliarde de euro reduceri de taxe.

Pensiile anumitor categorii de persoane vor crește cu 15%



Cu 15% vor fi majorate pensiile celor mai vulnerabile persoane, inclusiv văduvele şi persoanele cu handicap. Majorarea reprezintă o creştere lunară de 60 euro.

Din septembrie, va fi introdusă o reducere de 50% pentru cei care au beneficiat deja de subvenţii pentru călătoriile interne pe calea ferată sau cu autobuzul, plus o reducere de 30% pentru cei care folosesc serviciile regionale.

Lucrătorii independenţi cu venituri scăzute, sub 14.000 euro pe an, sau cei care sunt şomeri, vor primi o plată unică de 200 euro. Preţurile canistrelor cu gaz, un mod obişnuit pentru încălzirea locuinţelor în Spania, va rămâne fix până la 31 decembrie.

"Guvernăm pentru clasa de mijloc şi clasa muncitoare din această ţară, deşi ştim că acest lucru irită unele puteri economice", le-a spus jurnaliştilor premierul Pedro Sanchez.

Va fi micșorat și TVA pe care o plătesc consumatorii de energie electrică



Acesta a anunţat că din ianuarie Guvernul va introduce o lege pentru scăderea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) pe care o plătesc consumatorii de energie electrică, de la 10% la 5%. Noul pachet de măsuri va fi în vigoare până la finalul lui 2022, a precizat Sanchez.

Pachetul vine după măsurile adoptate în martie, şi care sunt în vigoare până la 30 iunie, în valoare de şase miliarde de euro, constând în ajutoare directe şi reduceri de taxe, şi credite preferenţiale de zece miliarde de euro pentru a ajuta companiile şi gospodăriile să facă preţului mai ridicat al combustibilului.

Românii, stresaţi de facturi. Pe ce se duc banii, lună de lună

Românii resimt cel mai ridicat nivel de stres financiar în legătură cu plata facturilor la electricitate (30%), urmat de plata gazelor (24%). La polul opus, plata facturilor la internet provoacă cel mai scăzut nivel de stres financiar dintre toate utilităţile (12%)", conform unei informări transmise în luna februarie de Cult Research.

Românii cheltuiesc o treime sau mai mult pe alimente, în timp ce media Uniunii Europene este de 15%. Dacă la aceste cheltuieli mai adăugăm și o medie de 20% pentru utilități, ajungem la aproximativ jumătate din veniturile unei familii care se duc doar pe nevoile de bază, însemnând mâncare și utilități. Stresul financiar este cu atât mai mare cu cât preţurile facturilor s-au dublat şi chiar triplat în ultima perioada, ceea ce face imposibil pentru unii să le achite la timp sau să nu rămână cu restanţe. Românii resimt din plin povara facturilor uriașe la utilități. Oamenii sunt nevoiţi să scoată mai mulți bani din buzunar pentru a-și achita datoriile. Stresul cel mai mare e atunci când vine vorba de plata facturilor la energie, arată un studiu. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel