Cătălin Vasilățeanu, soțul judecătoarei Florentina Vasilățeanu care face parte din completul unde se judecă eliberarea condiționată a lui Adrian Năstase, este dat în urmărire internațională. Pe numele acestuia există un mandat de executare a unei pedepse de trei ani. Vasilățeanu, avocat al Baroului București a fost condamnat definitiv în februarie, 2013, pentru trafic de influență.
Prin decizia penală 419, din 6 februarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât condamnarea inculpatului Cătălin Vasileţeanu, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, la pedeapsa de trei ani închisoare în regim de detenţie, pentru comiterea a patru infracţiuni de trafic de influenţă.
După aflarea sentinței, Cătălin Vasilățeanu a dispărut de la domiciliu, pe numele său existând un mandat de urmărire internațională la Poliția Capitalei. Potrivit unor informații, acesta s-ar afla în Spania.
Instanţa supremă i-a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi cel de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. De asemenea, instanţa a interzis inculpatului, timp de şapte ani după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.
În vederea restituirii sumelor de bani primite, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui apartament aparţinând inculpatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu