Silviu Ionescu, fostul diplomat de la Singapore, condamnat la 6 ani

Silviu Ionescu, fostul însărcinat cu afaceri al României în Singapore, a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare, după ce acesta a  fost trimis în judecată pentru că în 2010 a provocat un accident de maşină în Singapore în urmă căruia o persoană a decedat, iar alte două au fost rănite grav.

Pe fond Silviu Ionescu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Judecătorul  George Matei de la Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat astăzi la şase ani de închisoare, decizia fiind definitivă.

Silviu Ionescu a fost trimis în judecată în 1 iulie 2010, de către procurorii Parchetului instanţei supreme, care l-au acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi fals în declaraţii.

Potrivit acuzării, în 15 decembrie 2009, în jurul orei 3.10, Silviu Ionescu, însărcinat cu afaceri "ad interam" al României în Singapore, în timp ce conducea un autoturism Audi A6 aparţinând Ambasadei României, nerespectând culoarea verde pentru pietoni, a accidentat, la o intersecţie semaforizată, două persoane în vârstă de 30 şi, respectiv, 24 de ani, care traversau regulamentar.

Ionescu a părăsit locul accidentului şi a continuat să conducă maşina până la următoarea intersecţie semaforizată, unde, nerespectând, de asemenea, culoarea verde pentru pietoni, a produs un alt accident soldat cu rănirea unei persoane în vârstă de 18 ani. Nici de această dată Ionescu nu a oprit, părăsind locul accidentului şi abandonând maşina într-o zonă industrială a oraşului Singapore, au precizat procurorii.

Una dintre cele trei victime a decedat ca urmare a leziunilor grave ce i-au fost provocate în urma primului accident rutier, celelalte două suferind leziuni.

Ulterior producerii celor două accidente de circulaţie, Silviu Ionescu a sesizat poliţia singaporeză cu privire la faptul că autoturismul Audi A6 a fost sustras din faţa Ambasadei României, după ora 2.00, situaţie neconformă cu realitatea, pe care a susţinut-o şi prin declaraţiile date în faţa autorităţilor judiciare singaporeze, au mai arătat procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel