Rusia pierde războiul terorii pe Marea Neagră. Ucraina semnează cu Lloyd’s polițe pentru transportul cerealelor

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Ucraina a reușit să se înțeleagă cu marile companii de asigurare pentru a acoperi riscul navelor care pleacă din porturile sale încărcate cu cereale. 

Oleksandr Gryban, ministrul adjunct al economiei al Ucrainei, a declarat luni pentru Financial Times că un acord pentru asigurarea navelor care operează din porturile ucrainiene este urmărit și discutat activ între ministerele relevante, băncile locale și grupurile internaționale de asigurări, inclusiv Lloyd’s din Londra.

Schema, care ar putea fi implementată încă de luna viitoare, ar putea acoperi între cinci și 30 de nave împotriva daunelor suferite în timpul călătoriei prin Marea Neagră, a spus Gryban. 
Asigurătorii și o bancă locală de stat ar împărți riscul, scrie POLITICO, banca urmând a fi garantată de bugetul de stat al Ucrainei.

În iulie, Rusia a renunțat la acordul cu Turcia și Ucraina pentru transportul cerealelor pe Neagră, acord susținut de ONU și care a permis Ucrainei să exporte grâu și alte produse prin porturile sale. După ce a părăsit acordul, Kremlinul a avertizat că navele care călătoresc spre și dinspre porturile ucrainene ar putea fi văzute ca ținte militare.

Săptămâna trecută, forțele ruse au tras focuri de avertizare și au controlat o navă de marfă sub pavilion Palau, în sud-vestul Mării Negre, pe care Ucraina a identificat-o drept turcă, într-un act „echivalent cu pirateria”, conform lui James Stavridis, fost comandant NATO.

Vineri, însă, o navă de marfă a făcut cu succes călătoria peste Marea Neagră din Ucraina până în Turcia, folosind un „coridor umanitar” stabilit de Kiev. Proprietarul navei este o companie germano-chineză. Vasul fusese blocat timp de un an și jumătate în Odesa, iar săptămâna trecută a făcut fără probleme călătoria până în strâmtoarea Bosfor, din Turcia, în ciuda blocadei Rusiei.

România, gata să ajute Ucraina

Premierul Marcel Ciolacu l-a asigurat pe premierul Ucrainei, Denis Şmîhal, aflat în vizită oficială la București, că România se va implica în continuare, la fel ca şi până acum, în facilitarea exporturilor de cereale ucrainene către pieţele internaţionale. ”Prin România sperăm să tranziteze peste 60% din volumul total al exporturilor de cereale din Ucraina, a spus Ciolacu. Am stabilit împreună o ţintă ambiţioasă – dublarea în perioada următoare a tranzitului de cereale ucrainean prin România, de la două milioane de tone pe lună acum, la patru milioane de tone”, a anunțat premierul, la Palatul Victoria, în cadrul unor declaraţii de presă comune cu premierul ucrainean.

Pe de altă parte, fermierii români sunt îngrijorați, din cauza experienței de anul trecut. În 2022, cerealele din Ucraina au invadat piața românească și au blocat vânzările producătorilor locali, ducând și la scăderea prețurilor, ceea ce a produs pagube însemnate fermierilor români. Despăgubirile alocate de la Bruxelles au fost mult prea mici pentru a compensa pierderile, ceea ce a creat tensiuni în coaliție și a dus în final la înlocuirea ministrului Agriculturii, Petre Daea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel