România, criticată de Comisia Europeană. Crin Antonescu: E normal

comisia -europeana
comisia -europeana

Comisia Europeană critică România pentru minimizarea importanței reformelor judiciare și ineficiența rezultatelor în lupta împotriva corupției și a crimei organizate.

Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este menţinut pentru Bucureşti, pe o perioadă nedefinită, iar următoarele rapoarte urmează să fie prezentate la sfârşitul lui 2013 şi, respectiv, la sfârşitul lui 2012, scrie Focus News.

În aceeași situație se află și Bulgaria.

În rapoartele care vor fi publicate de Bruxelles în 18 iulie, România este criticată pentru nerespectarea principiului supremaţiei legii ori a separării puterilor în stat. Bulgarii sunt criticaţi pentru deficienţele din reformele judiciare şi din lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate.

Cu toate că există şi progrese în cazul ambelor ţări, problemele identificate fac necesară menţinerea MCV pentru România şi Bulgaria pe termen nedefinit, potrivit sursei citate.

Președintele interimar, Crin Antonescu, a declarat la RRA că este normal ca în raportul MCV să existe critici, dar acestea trebuie să fie argumentate.

”Deşi MCV are zone de interes, el este extins cu consideraţii şi cu puncte de vedere de natură strict politică. E normal să existe nişte critici în acest raport, dar dacă aceste critici sunt justificate trebuie să genereze măsurile care se impun. Acolo ar putea apărea referiri la teme şi decizii care exced atribuţiile Comisiei Europene, cum ar fi un fel de interdicţie pentru autorităţile române de exercitare a dreptului de a acorda graţierea.”, a spus Antonescu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel