Majestatea Sa Regele Mihai I a fost invitat la parada care va fi organizată, duminică, în București, cu ocazia Zilei Naționale a României. Invitația a venit din partea premierului Victor Ponta, acesta apreciind că "o țară se simte mândră și prin simboluri".
După ce, cu o seară înainte, premierul Victor Ponta declara la Antena 3 că este important să se arate că, măcar o zi pe an, toţi factorii sunt cu adevărat uniţi și anunța că l-a invitat și pe Regele Mihai la parada de 1 Decembrie, astăzi, prim-ministrul a explicat ce anume își dorește de la Ziua Națională a României.
"Pe 1 Decembrie, vreau să ne găsim ca țară mândră prin ceea ce suntem. O țară se simte mândră și prin simboluri. Am adresat o invitație și Majestății Sale, Regele Mihai", este mesajul transmis de către premierul Ponta pe pagina sa de socializare.
La parada militară care va avea loc, duminică, în Piața Arcului de Triumf din Capitală, cu ocazia Zilei Naționale, vor participa peste 2.000 de militari din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Protecţie şi Pază.
Acestora li se vor adăuga aproximativ 140 de militari din Franţa, Polonia, Turcia şi Statele Unite ale Americii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News