Recursul lui Adrian Năstase, în Trofeul Calității, a fost reluat la ÎCCJ

adrian nastase, trofeul calitatii
adrian nastase, trofeul calitatii

Suspendat pentru câteva ore, după ce avocații lui  Adrian Năstase au cerut recuzarea procurorului, pe motiv că acesta nu poate fi imparţial, completul de cinci judecători ai ÎCCJ a reluat, miercuri, judecarea recursului fostului premier Adrian Năstase în dosarul "Trofeul Calităţii".

Avocatul Ion Cazacu a susţinut că, în opinia sa, procurorul nu poate fi imparţial, atât timp cât "şeful DNA a ieşit într-o emisiune şi a spus că procurorul a fost prea slab, că a cerut pedepse prea mici".

 Instanţa a decis că cererea avocaţilor este admisibilă, iar şedinţa s-a suspendat, urmând ca în cursul zilei de miercuri un alt complet de judecată să decidă cu privire la recuzarea procurorului.

 Completul de 5 judecători al ÎCCJ urma să judece miercuri recursul lui Adrian Năstase împotriva sentinţei de condamnare la 2 ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul Calităţii", după mai multe amânări.

 De asemenea, la termenul din 2 mai, Adrian Năstase a solicitat instanţei amânarea judecării recursului, spunând că un volum de 37.000 de pagini este greu studiat.

 Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat, în 30 ianuarie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul Calităţii", în care a fost judecat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel