Radu Călin Cristea: Cuvintele lui Carmen Avram m-au făcut să înțeleg ceva

Rodica Mitu / 28 Martie 2019 / 10:47 Salveaza PDF Comentarii
Carmen Avram
Carmen Avram

„O esență tare: Carmen Avram” se intitulează textul publicat de Radu Călin Cristea pe blogul său.

„Un eseist adesea fermecător povestea despre un mare filosof că, la băi fiind acesta, s-a tot frămîntat vreo trei săptămîni ce mesaj să-i trimită pe o ilustrată unei doamne căreia îi purta o anume afecțiune. La plecare, la capătul titanicelor căutări, filosoful avea să strecoare în cutia poștală a gării o cartolină pe care scria ceva de genul: „Salutări din Căciulata!" Cam așa și eu cu Carmen Avram. După două zile de trudă la un articol despre recentul ei rămășag cu sine însăși n-am reușit să depășesc aceeași primă propoziție de o măreață stupiditate: „Carmen Avram este o ființă umană." Nu știu de unde venea și încotro se ducea acest gînd care îmi înghețase mintea. Stărui asupra lui pentru că o fi vreun chichirez la mijloc. Sigur este că avem a face cu o ființă, că doar n-am luat-o razna cu toții. O ființă dintre acelea care, așa cum scria un filosof și mai mare și mai frumos decît al nostru (cel cu Căciulata), țîșnește din adîncuri precum tija aparent fragilă a unei trestii.

Am făcut doi pași înapoi ascultînd și văzînd cîtă autenticitate naturală au scos la lumină confesiunile lui Carmen Avram.

 

Pierdusem gustul acestui fel de a fi și de a vorbi în public despre adevăruri sălbatice care, mîngîiate cu pricepere și bună-credință, nu mușcă pe nimeni. În Carmen Avram, în reportajele și vorbitul ei dintr-o bucată, pulsează o energie umană specială: o umanitate aruncată în corzi, dar care se întoarce în ring pentru a pune la podea dezumanitatea ce ne împresoară cu lațul ei letal.

M-am recunoscut în toate temerile și speranțele lui Carmen Avram, de parcă aș fi sporovăit cu propriul ventriloc. Trecînd puntea dinspre jurnalism către politică, Carmen Avram arată că, poate, astfel, trebăluind și ea în cartierul general al politicilor europene, România de necrezut a ultimilor ani ar reuși să administreze rațional haosul, prostia, patimile ignare, behăiala generală ce ne împing spre marginile unei democrații din ce în ce mai incerte. Eu îi spun, încă de pe vremea lui Băsescu, democratură. Cred că civismul sedimentat în anii de experiență jurnalistică au îndreptat-o pe Carmen Avram spre acea răscruce unde pisicile se rup în două. Fix în două, fără rest. Am rămas imobilizați într-o profundă spaimă de normalitate, ajungînd să ne temem că ne așteaptă în fața porții nu democrația, cu toată splendoarea ei de libertăți, ci comunismul, cu „revizitările" lui devenite atît de familiare. Părăsind, poate temporar, un jurnalism servit glorios, Carmen Avram se smulge din apatia asistării la marșul adevărului unic. „Dictatura s-a bazat întotdeauna pe o singură sursă de informare", spune Carmen Avram după ani și ani de gazetărie grea. Asta se întîmplă, din păcate, și într-o societate românească dezvățată de exercițiul alternativei și de adevărul limpede născut în competiția dintre opinii divergente. Pasul către politică făcut de Carmen Avram e însoțit de nădejdea ei în „descleștarea maxilarelor". Riposta palidă a celor buni în fața acestei depravări a valorilor clasice ale democrației lasă cîmp liber unui rău agresiv, intolerant, fratricid. Disprețuirea grosolană a partenerului de prezumat dialog, independent de părerea respectivului pe cutare temă, a pompat în aerul anilor din urmă otrăvuri care au inundat plămînii unui spirit epuizat. Și Carmen Avram simte că se sufocă în această atmosferă pe care rîvnește s-o facă măcar respirabilă. Azvîrlindu-se în oceanul unui PSD pe care multă lume, într-o căpiere colectivă, îl dorește izgonit de pe fața pămîntului de parcă ar fi fost ales de un electorat alcătuit strictamente din sataniști, Carmen Avram se expune, se împotrivește, înoată împotriva unui curent intelectualist la modă. Unde să meargă, pe de altă parte, un om tînăr, pus pe construcție și dispus să se ia cît mai iute de gît cu abuzurile pe care le cunoaște, dar nu le-a putut înlătura cu puterea presei?

Cuvintele lui Carmen Avram m-au făcut să înțeleg ceva ce vibra în mine și îmi dădea ghes să mă las fermecat de originile mele, de Ardealul de unde mă trag, de o identitate care mă umple de onoare. Nu-mi bîzîie prin creieri nicio muscă etnocentristă, dar, pe măsură ce mi se adaugă anii, nu-mi vine să trec în nepăsare, fără un fulger în inimă, atunci cînd țara mea este făcută de ocară și trimisă la colț, pe nedrept, de fel de fel de biluntriști versați. Și au fost mulți și încă ne țin sub asalt. Vom afla repede cîte nuci bruxelleze va sparge Carmen Avram și prin cîte ziduri o va trece caracterul ei pînă acum incasant. Auspiciile sunt bune. Cît mă privește, voi continua să scriu la acest articol pe care îl închei, provizoriu, așa cum l-am încept: Carmen Avram este o ființă umană”, a scris Radu Călin Cristea pe blogul său.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27