€ 5.0914
|
$ 4.3224
|
Curs valutar: € 5.0914
|
$ 4.3224
 

PÎCCJ face încă o arestare în dosarul armelor fantomă, aduse de ”Pitbull” din Turcia în România
Autor: Roxana Neagu

imagine cu un bărbat care are o armă de foc, pistol Foto: Pixabay

Parchetul General anunță că, la două luni distanță față de momentul perchezițiilor, încă o persoană a fost arestată în dosarul armelor de tip ”ghost gun” sau arme fantomă, aduse în Dâmbovița din Turcia. Pe piața neagră, o astfel de armă costa aproximativ 2000 de euro.

Arme fantomă: Încă o persoană, arestată la două luni distanță

”În continuarea comunicatelor de presă din 9 februarie 2026 și 10 februarie 2026, informăm că procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat propunere de arestare preventivă a unui inculpat pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor. În cursul zilei de ieri, 14.04.2026, inculpatul a fost reținut prin ordonanță

Din referatul de arestare preventivă a rezultat următoarea situație de fapt: 

La data de 29.10.2025, în zona unei localități din județul Dâmbovița, inculpatul menționat anterior, împreună cu un alt inculpat (arestat anterior în cauză), a vândut în mod ilegal două arme letale cu țeavă lungă și lisă pentru suma de 2500 de Euro. Totodată, la data de 12.11.2025, în zona aceleiași localități, inculpatul a vândut în mod ilegal o armă letală cu țeavă lungă și lisă, pentru suma de 2000 de Euro.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București a admis propunerea de arestare preventivă formulată de procuror.           

Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie” anunță PÎCCJ.

Primul inculpat în dosar este numit ”Pitbull”. El este cel care aducea armele neserializate în România. 

Ce s-a întâmplat în 9 februarie

”În cursul zilei de azi, 9 februarie 2026, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu cei ai Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Poliția Română, efectuează 11 percheziții domiciliare în județul Dâmbovița într-un dosar având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată.

În mod concret, cercetările în cauză vizează activitatea infracțională desfășurată de o persoană de introducere în mod ilegal, din Turcia pe teritoriul României, de arme de foc letale şi de muniţii pentru arme de foc letale, cu scopul comercializării lor cu sprijinul altor persoane. După introducerea în țară, armele au fost depozitate în județul Dâmbovița, fiind  vândute ulterior către diverse persoane pe raza aceluiași județ” arăta atunci Parchetul.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close