Cesara Evora va fi înmormântată, marți, în cimitirul de pe insula unde s-a născut în urmă cu 70 de ani, Sao Vicente din arhipelagul Capul Verde, unde i se vor aduce și ultimele omagii, informează AFP, care citează o sursă oficială.
În semn de respect pentru ambasadorul ”culturii din Capul Verde, în special al muzicii”, cum a numit-o președintele Jorge Carlos Fonseca, Guvernul țării natale a decretat, sâmbătă, doliu național timp de 48 de ore.
”Când se vorbește de Capul Verde în lume, numele Cesariei este rostit mereu primul, ceea ce arată încărcătura simbolică pe care cântăreața și vocea ei o aveau pentru țară”, a adăugat preșesintele Jorge Carlos Fonseca.
Duminică, drapelele erau în bernă la toate clădirile publice ale arhipelagului Capul Verde şi vor rămâne astfel până marţi.
Corpul neînsufleţit al celei care era supranumită ”diva desculţă” va rămâne la reşedinţa familiei sale, la Mindelo, cel mai mare oraș al Sao Vicente, după care va fi transferat la Primărie, unde i se va aduce un ultim omagiu. Înmormântare va avea loc la ora 17.00 GMT (16.00 locală).
Cesaria Evora nu va muri niciodată, pentru că o legendă și o stea nu mor niciodată, a conchis premierul Jose Maria Neves într-un comunicat de presă.
Citește și:
Cesaria Evora, “diva desculţă”, a murit. Vezi aici ultimul mesaj către fani
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu